ACTUALITATE

România cere oficial ajutorul NATO în lupta împotriva COVID-19: “Situaţia medicală se înrăutăţeşte. Stocurile se epuizează rapid”

post-img

România a trimis luni, 11 octombrie, o solicitare de asistenţă internaţională către NATO în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, subliniind că “situaţia medicală se înrăutăţeşte informează un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

“Centrul euroatlantic de coordonare a răspunsurilor în caz de dezastre a primit o cerere de asistenţă internaţională din partea României pentru a răspunde la pandemia globală de coronavirus COVID-19”, arată sursa citată.

Astfel, România a identificat o “nevoie critică” de 200 concentratoare de oxigen cu o capacitate minimă de 10 litri/minut şi de 12.700 flacoane de Tocilizumabum (400 mg).

Având în vedere urgenţa acestei solicitări, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va lua măsurile necesare pentru a transporta echipamentele şi medicamentele din ţara ofertantă către România, mai indică sursa citată.

Potrivit fişei tehnice, România a solicitat sprijin prin motivând că “la 11 octombrie 2021, în România erau internaţi 16981 de pacienţi (+802 faţă de 10 octombrie), dintre care 1632 în secţiile de terapie intensivă”.

“Situaţia medicală se înrăutăţeşte. Stocurile de medicamente şi echipamente medicale specifice se epuizează rapid, iar producătorul nu poate livra elemente suplimentare până la sfârşitul anului 2021”, au transmis autorităţile române.

Solicitarea unei asistenţe de urgenţă din partea aliaţilor şi partenerilor NATO a fost formulată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), în numele Guvernului.