ACTUALITATE

România, bilanţul infectărilor cu COVID-19 a ajuns la 246. Niciun deces şi 19 persoane vindecate

post-img

Încă 29 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost depistate în România, astfel că bilanţul total până la ora 10.00 este de 246 de cazuri.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate şi externate.

Dintre cele 29 de cazuri noi, 12 sunt din Bucureşti, 7 din Iaşi, 3 din Ilfov, 2 din Hunedoara, câte 1 caz în Alba, Bihor, Maramureş, Olt, Suceava.  Vârstă celor infectaţi este între 1 şi 72 ani.  Sunt atât contacti ai cazurilor pozitive existente, cât şi persoane care au călătorit în zone afectate -  Spania, Italia, Marea Britanie.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Totodată, în urma sesizării poliţiştilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 7 din 11.03.2020, Direcţia de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia şi conţineau 10.000 măşti chirurgicale, 17.000 măşti menaj, 400 măşti de unică folosinţă , 45 de costume de protecţie medicală, 400 de botoşi protecţie încălţăminte.