ACTUALITATE

România. Astăzi aflăm propunerea de premier, după ce preşedintele Iohannis se consultă cu liderii partidelor

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat liderii partidelor pentru discuţii separate şi, cel mai probabil, va anunţa peste câteva ore, numele noului premier, care potrivit surselor, va fi Ludovic Orban. Liberalii caută aliaţi, dar celelalte formaţiuni politice pun condiţii ca să le acorde votul.

Ieri au fost invitaţi la Cotroceni pentru consultări Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Eugen Tomac şi reprezentanţii minorităţilor.

Astăzi, preşedintele discută cu Dan Barna, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban.

În paralel, şeful liberalilor încearcă să obţină voturile necesare în Parlament pentru instalarea unui guvern în jurul PNL. Până acum, doar minorităţile şi-au anunţat sprijinul.

În schimb, celelalte partide au început să facă publice, oficial sau pe surse, condiţiile pentru sprijinirea guvernului. PMP vrea vot în două tururi pentru primari, UDMR nici nu vrea să audă. USR cere desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi, ALDE se opune cu înverşunare.

Nu e clar, deocamdată, ce vrea Victor Ponta,  care spune ca de data aceasta va onora invitaţia preşedintelui Iohannis la Cotroceni.

Situaţia s-a complicat şi în USR. Unii lideri, în frunte cu Stelian Ion, cer intrarea la guvernare alături de liberali, deşi oficial partidul susţine alegerile anticipate.

Dan Barna, preşedintele USR: "Putem să acordăm votul de învestitură unui cabinet care îşi asumă o durată de viaţă limitată pentru pregătirea alegerilor. Voi propune colegilor mei să cerem mâine la Cotroceni un calendar clar pentru anticipate".

PSD va lipsi din nou de la consultările cu preşedintele. Partidul pare decis să nu voteze pentru investirea noului guvern, chiar dacă, imediat după moţiunea de cenzură, Viorica Dăncilă spunea altceva.

După ce premierul este desemnat de preşedinte, acesta are la dispoziţie 10 zile ca să îşi formeze un cabinet şi să meargă în Parlament pentru învestire. Are nevoie de 233 de voturi