ACTUALITATE

Rezoluţia privind "stabilitatea şi securitatea în zona Mării Negre", adoptată de Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii

post-img

Rezoluţia privind "stabilitatea şi securitatea în zona Mării Negre" a fost adoptată de Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii, cu unanimitate de voturi, duminică, la Adunarea Parlamentară (AP) a NATO, organizată la Bucureşti, scrie Agerpres.

"Stabilitatea în regiunea Mării Negre este de enormă importanţă pentru noi şi rezoluţia (...) se bazează pe raportul şi pe discuţiile pe care le-am întreprins şi încearcă să confrunte provocările, dar şi temele care rezultă pentru ţările vecine, astfel încât ce am ţintit noi să putem să obţinem", a declarat raportorul special Ulla Schmidt (Germania), care a prezentat proiectul de rezoluţie.

Angel Tîlvăr, reprezentant al delegaţiei României în Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii, a spus că cinci amendamente făcute de delegaţie la rezoluţie au fost admise.

"Această rezoluţie este importantă pentru România şi a pornit de la premisa că regiunea Mării Negre este o regiune de importanţă strategică pentru NATO. Din nefericire, în această zonă, forţa militară a fost folosită de două ori în ultimii zece ani, iar stabilitatea şi securitatea din regiune au fost afectate grav, spunem noi, de către anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, urmată de militarizarea ei puternică şi de situaţia din estul Ucrainei", a declarat Tîlvăr, după adoptarea rezoluţiei.

El a precizat că, prin amendamentele propuse, s-a încercat sublinierea importanţei ca, în această rezoluţie şi în raport, să fie reflectate măsurile adoptate de NATO ca răspuns la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi faptul că NATO şi-a asumat un rol activ, ca o organizaţie de apărare colectivă.

"Un alt amendament a avut ca scop să sublinieze faptul că în Republica Moldova, în ciuda greutăţilor şi a provocărilor politice, există voinţă de a se face progrese în anumite zone, în anumite subiecte fierbinţi şi, printre acestea, credem că şi lupta împotriva corupţiei şi întărirea domniei legii sunt importante şi noi am dorit să subliniem acest lucru. Şi un alt amendament a dorit să reitereze faptul că deciziile adoptate la Summitul de la Varşovia reprezintă în continuare priorităţi şi că o parte din aceste decizii sunt legate de zona Mării Negre şi sunt importante. Totodată, într-un ultim amendament, am dorit să subliniem faptul că orice soluţie privind conflictul transnistrean trebuie să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova", a arătat Tîlvăr.

La rândul său, Mihai Ghimpu, reprezentantul delegaţiei Republicii Moldova la Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii, a afirmat că amendamentul pe care l-a înaintat la rezoluţie a fost respins.

"Este vorba despre amendamentul ce ţine de soluţionarea conflictului transnistrean prin retragerea armatei, muniţiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv a forţelor pacificatoare. Eu am argumentat că soluţionarea conflictului transnistrean nu poate avea loc dacă, în continuare, va sta armata rusă pe teritoriul nostru. Dar asta e politica, argumentul a fost că nu suntem ţară cu ieşire la Marea Neagră. Noi avem doar (...) portul Giurgiuleşti, prin Dunăre (...) Oricum o să revenim la problema asta la anul", a declarat Ghimpu, care este şi preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova.

Întrebat ce aşteaptă Republica Moldova de la NATO şi de la parteneri, Ghimpu a răspuns: "Să ne unim cu România şi, astfel, rezolvăm problema NATO şi integrarea în Uniunea Europeană. (...) Decizia ne aparţine nouă, cetăţenilor Republicii Moldova. Dacă o să ajungem la o majoritate care o să înţeleagă că ţara noastră este România şi acolo avem viitor, pensii, salarii, stabilitate, tot ceea ce ne trebuie, atunci nu ne vor putea opri nici Rusia, nici NATO".