ACTUALITATE

Republica Moldova va semna cu Belarus un nou acord în domeniul migraţiei 

post-img

Republica Moldova va semna cu Belarus un acord privind colaborarea în domeniul migraţiei. Guvernul de la Chişinău a aprobat iniţierea negocierilor pe marginea textului documentului, transmite IPN.

În prezent părţile acţionează în baza unui acord semnat în 1994. Actualizarea cadrului juridic bilateral a fost determinată de schimbarea situaţiei în domeniul  migraţiei de muncă.  Noul document prevede respectarea drepturilor lucrătorilor migraţi, combaterea migraţiei ilegale şi a traficului ilicit de fiinţe umane, în conformitate cu principiile aplicate la nivel internaţional.

Pe parcursul negocierilor vor fi convenite aspectele ce ţin de realizarea acordului, modalitatea de organizare a grupului comun de lucru care va soluţiona aspectele ce ţin realizarea prevederilor documentului.