ACTUALITATE

Republica Moldova în topul celor mai bune destinaţii turistice vinicole din lume

post-img

Republica Moldova a fost inclusă în topul celor mai bune destinaţii turistice vinicole din lume pentru anul 2020, potrivit Winerist.com.

Potrivit sursei, ţara noastră va capta atenţia turiştilor prin farmecul rural, vinul incredibil şi bucatele tradiţionale delicioase.

"Această naţiune mică, dar perfect formată, cuprinsă între România şi Ucraina, va capta atenţia turiştilor prin farmecul rural, datorită istoriei, arhitecturii magnifice şi peisajelor. Mai mult, Moldova este casa uneia dintre cele mai vechi şi fascinante culturi viticole din Europa, are cel mai mare beci subteran din lume şi peste 150 de producători de vin. Frumuseţea naturală intactă a Moldovei, mâncarea şi vinul local incredibil, alături de ospitalitatea inedită face ca orice vizitator să se simtă membru al acestei familii. Nu în zadar „Fii oaspetele nostru” a devenit sloganul turistic al ţării", notează Winerist.