ACTUALITATE

Republica Moldova, criticată în Parlamentul European în timpul dezbaterilor raportului privind implementarea Acordului de Asociere

post-img

Se atestă o îngrijorare în legătură cu depărtarea continuă şi consecventă a Republici Moldova de la standardele democratice europene. Spre regret autorităţile moldoveneşti aleg să ignore avizul comun şi recomandările unor instituţii europene consacrate, printre care şi Comisia de la Veneţia şi în acest sens sunt vizate, mai ales, recentele modificări aduse legislaţiei electorale.

De asemenea, există deranj cu privire la acţiunile legate de invalidare a alegerilor pentru primarul municipiului Chişinău, dar şi în legătură cu lipsa de transparenţă în cazul fraudei bancare. Totodată, orice decizie privind plăţile viitoare din cadrul asistenţei macrofinanciare ar trebui să fie luată numai după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 şi cu condiţia ca acestea să se desfăşoare în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional. Acestea sunt câteva din concluziile incluse într-un proiect de raport referitor la punerea în aplicare a Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, care a fost dezbătut marţi seara în plenul Parlamentului European. Documentul urmează să fie supus votului astăzi, 14 noiembrie, transmite IPN.

Europarlamentarul PetrasAuštrevičius, autorul raportului, a declarat că există deranj în legătură cu lipsa de transparenţă în cazul fraudei bancare de peste un miliard de dolari. În opinia sa, cele două rapoarte independente, care descriu actul de fraudă, trebuie publicate, iar persoanele vinovate trebuie trase la răspundere. Europarlamentarul a mai spus că pachetul de reformă fiscală dă naştere multor alte rezerve şi îngrijorări. În viziunea sa, schema de amnistie fiscală este îndoielnică şi este lipsită atât de logică, cât şi de transparenţă.

„În lumina celor de mai sus, o spun cu regret, Uniunea Europeană nu a avut altă posibilitate decât să suspende deocamdată asistenţa financiară pentru Moldova. Moldova pare să fie prima ţară, cel puţin în ultimii ani, căreia i s-au pus condiţionalităţi atât de importante, cum ar fi suspendarea fondurilor de asistenţă. Cred însă că faptele vorbesc de la sine. În timp ce transmitem acest mesaj Guvernului moldovean, oferim în acelaşi timp o mână întinsă pentru colaborare cu Moldova şi cu societatea civilă de acolo. Cred că împreună vom putea să ne atingem obiectivele comune şi asta înseamnă că şi moldovenii vor înţelege că prin reforme politice şi europene, drumul european este acelaşi”, a notat oficialul.

Comisarul european pentru politică europeană de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat că UE îşi doreşte ca Republica Moldova să aplice în continuare Acordul de Asociere, dar aşteaptă acelaşi nivel de implicare din partea Moldovei. De asemenea, UE doreşte să acorde asistenţă substanţială pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor moldoveni, dacă situaţia se va schimba. Potrivit lui, cetăţenie nu trebuie să sufere de pe urma evoluţiilor politice, indiferent de partide, pentru că UE nu sprijină un partid, ci cetăţenii.

„Uneori am impresia că oamenii pretind că sunt proeuropeni, pro Occident, dar, când vine vorba despre fapte, nu văd cum aplică valorile europene. Deci, trebuie să luăm anumite decizii, dacă aproape toate recomandările noastre, şi nu doar sfaturile Uniunii Europene şi ale Comisiei Europene, ale Parlamentului European, ci şi ale Comisiei de la Veneţia nu au fost respectate. Dimpotrivă, s-a făcut exact opusul şi trebuie să luăm măsuri în consecinţă, dacă nu, credibilitatea noastră este în joc”, a opinat oficialul european.

Europarlamentara Rebecca Harms din Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană a declarat că în cazul furtului miliardului aşa şi nu au fost trase la răspundere persoanele vinovate. Aceasta a mai menţionat şi invalidarea alegerilor, modificarea sistemului electoral, opinând că este nevoie de o colaborare cu Parlamentul şi societatea civilă, pentru a îmbunătăţi situaţia.

„În ultimii doi ani, Uniunea Europeană a devenit cel mai important partener comercial al Republicii Moldova. În acelaşi timp, însă, Plahotniuc şi oligarhii aservii Moscovei distrug statul de drept şi justiţia independentă. Moldova este cea mai săracă ţară din Europa, dar Plahotniuc şi coaliţii săi trăiesc în lux. Invalidarea alegerii lui Andrei Năstase în funcţia de primar al Chişinăului, presiunile asupra magistraţilor, încălcarea drepturilor omului sunt motive pentru care finanţarea europeană dată Guvernului trebuie să înceteze. Banii trebuie să ajungă la oameni, iar atunci când ies în stradă să-şi ceară dreptatea, trebuie să ştie că suntem alături de ei”, susţine europarlamentara Monica Macovei din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni.

Eurodeputatul Siegfried Mureşan din Grupul Partidului Popular European a spus că prin această dezbatere este transmis un mesaj foarte clar cetăţenilor Republicii Moldova că UE este alături în procesul de integrare europeană şi Acordul de Asociere trebuie de implementat. Însă, în pofida dorinţei de a ajuta, în momentul de faţă, Guvernul, autorităţile de la Chişinău este un obstacol în faţa UE de a ajuta cetăţeni. „Dacă autorităţile de la Chişinău nu recunosc alegeri libere şi democratice pentru Primăria municipiului Chişinău, înseamnă că acţionează împotriva oamenilor. Dacă nu asigură funcţionarea unei justiţii independente, înseamnă că acţionează împotriva oamenilor. Dacă nu permit cetăţenilor din diasporă să voteze liber, înseamnă că acţionează împotriva oamenilor. Noi vom fi în continuare cu beneficii concrete alături de cetăţenii Republicii Moldova”, a notat oficialul.

În plenul Parlamentului European, a fost audiat un raport similar şi cu privire la Georgia, iar în acest sens europarlamentarul Cristian Dan Preda din Grupul Partidului Popular European a făcut o paralelă între cele două ţări. „Moldova şi Georgia seamănă în bine şi în rău. E bine că încă există o ambiţie europeană la Chişinău şi la Tbilisi, dar e rău că politica e confiscată în ambele ţări de oligarhi. E bine că în Georgia şi Moldova se organizează alegeri, dar e rău că dreptul la informaţie al cetăţenilor e neglijat întrucât politicienii influenţează mai mult mass-media decât mass-media influenţează politicienii. E bine că există schimburi comerciale cu UE, dar e rău că justiţia e politizată, iar corupţia – enormă. E bine că există în ambele ţări Acorduri de Asociere cu UE, dar e rău că şi Moldova, şi Georgia sunt doar vecini, nu şi ţări candidate la aderare. Pentru a face acest pas suplimentar, e nevoie de mai mult decât de ambiţie”, a spus Cristian Dan Preda.

Eurodeputatul Andi Cristea din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor susţine că cetăţenii Republicii Moldova aşteaptă de la UE un raport instituţional echilibrat, obiectiv, care să analizeze implementarea Acordului de Asociere semnat în 2014. „Altfel spus, un mesaj comun din partea grupurilor politice din Parlamentul european. Din păcate, unii din colegii noştri din corul bocitoarelor le oferă un text politizat, un comunicat de presă politic, parte al unei strategii de comunicare a opoziţiei de la Chişinău pentru alegerile legislative. Ceea ce trebuia să fie un mesaj instituţional, a devenit un comunicat de presă prin care unele grupuri politice din Parlamentul European îşi exprimă poziţiile faţă de partidele de la Chişinău. Nu voi susţine acest demers. Grupul meu politic ştie că lucrurile nu sunt roz în Republica Moldova, dar niciodată nu vom lua prizonieri cetăţenii Republicii Moldova pentru interese politice înguste”, afirmă Andi Cristea.

Europarlamentarul Laurenţiu Rebega din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni consideră că în Republica Moldova s-a trecut o linie roşie odată cu invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinăului – acţiune care nu a primit nicio explicaţie mulţumitoare nici până în ziua de azi, iar Parlamentul European nu poate trece cu vederea acest lucru şi nici alte „ciudăţenii” ale democraţiei moldoveneşti. „Există un larg consens asupra carenţelor politice de la Chişinău, există însă mult mai puţină înţelegere faţă de realităţile de la faţa locului şi faţă de argumentele geopolitice, considerate de raportor neconvingătoare. În raport se foloseşte expresia „stat capturat de către un grup de oligarhi” – după părerea mea e mult mai rău. Nu este vorba despre stat în sine, ci este vorba şi despre cetăţeni, care sunt captivi şi rămân captivi”, a mai spus oficialul, întrebându-se cum pot fi sancţionaţi oligarhii fără a sacrifica cetăţenii.

Eurodeputatul Doru-Claudian Frunzulică din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor consideră la ora actuală o mare eroare poziţia Comisiei Europene privind stoparea sprijinului financiar pentru Republica Moldova. „Deja această situaţie este folosită de partidele pro-ruse şi anti-europene din Republica Moldova. Este important să susţinem partidele pro-europene din Republica Moldova, acum înainte de alegeri şi nu după, aşa cum prevede şi raportul, şi politica Comisiei Europene. Va fi prea târziu, pentru că dacă Partidul Socialiştilor câştigă, împreună cu domnul Dodon, vor duce Republica Moldova în Uniunea Eurasiatică. Este momentul să susţinem acum cetăţenii Republicii Moldova către libertate, către democraţie, către Uniunea Europeană”, a spus europarlamentarul.

Proiectul Raportului urmează să fie supus votului miercuri, 14 noiembrie.