ACTUALITATE

Opinii: Noul Procuror General are şansa să rămână în istoria Republicii Moldova

post-img

După mai multe frământări politice şi luni de aşteptare, Republica Moldova are în sfârşit un nou Procuror General. Fostul vice-procuror, dar şi fostul deputat democrat, Alexandru Stoianoglo, este oficial noul şef al Procuraturii de la Chişinău. Dintre cei patru candidaţi intervievaţi de CSP, Alexandru Stoianoglo a câştigat concursul. Acesta a fost numit astăzi prin decret prezidenţial, semnat de Igor Dodon.

În cadrul emisiunii Punctul pe AZi, de la TVR MOLDOVA, deputatul democrat, Sergiu Sârbu, fiind rugat să comenteze declaraţiile fostului premier, Maia Sandu, precum că numirea procurorului a fost un târg între PD şi PSRM, acesta a negat categoric negocierile între PD şi PSRM.

„Categoric nu au existat nici un fel de negocieri, eu nu ştiu dacă noi în general avem discuţii cu socialiştii,” a menţionat Sergiu Sârbu.

Fiind întrebat de ce a plecat Alexandru Stoianoglo din PD, deputatul a spus că nu era pe atunci la şefia partidului şi nu este la curent.

„Nu cunosc detalii însă cred că mulţi colegi regretă plecarea lui. Eu l-am cunoscut şi confirm că este un profesionist principial şi cumpătat. Am pierdut un coleg foarte bun dar sper că acum procuratura a câştigat un şef pe măsură,” a mai spus Sârbu, în platoul TVR MOLDOVA.

În pofida faptului că Sergiu Sârbu a menţionat că democraţii nu au nici o obieţie faţă de procurorul ales, acesta a spus că ei rămân pe poziţii şi sunt siguri că legea procuraturii, care a fost schimbată, contravine constituţiei.

„Eu personal şi colegii mei rămânem pe poziţii că tot mecaismul care a fost modificat, şi legea procuraturii, oricum contravine constituţiei. Acum rămâne să vedem avizul Comisiei de la Venezia şi CC, deoarece în lege au rămas unele norme care îl fac pe domnul Stoianoglo foarte vulnerabil. Acum există posibilitatea ca tot Ministerul Justiţiei să creeze o comisie de etică pentru a evalua activitatea Procurorului General. Deci, mandatul său nu mai este un mandat inamovibil,” a menţionat Sergiu Sârbu.

Despre desemnarea de către CSP a lui Alexandru Stoianoglo la funcţia de procuror general, juristul Ştefan Gligor, şi fost candidat la funcţia de Procuror General, spune că nu a rămas surprins, deoarece „numirea lui Stoianoglo se vehicula de ceva timp.”

„Numirea domnului Stoianoglo este o numire vehiculată de mai mult timp, fiind candidatul cu cele mai mari şanse. Noi putem doar bănui anumite circumstanţe în lipsă de probe, eu sper mult că numirea lui Stoianoglo care în mediul procurorilor are o reputaţie bună, să fie o surpriză plăcută pentru toată lumea. Dumnealui are o şansă istorică să demonstreze că dând dovadă de principialitate el poate fi o surpriză pentru toată clasa politică, inclusiv pentru PSRM, ” a declarat juristul Ştefan Gligor.


Fiind şi el prezent în platoul TVR MOLDOVA, vice-preşedintele Parlamentului, deputatul PAS, Mihai Popşoi, cataloghează candidatura lui Stoianoglo, drept fiind aliat a lui Igor Dodon, însă în acelaşi timp, deputatul „vrea să creadă” că acest procuror va fi unul de succes. 

„Eu chiar vreau să cred că el va fi un procuror de succes. Îl cunosc foarte puţin pe domnul Stoianoglo, dar aşa sunt eu bine intenţionat şi vreau să cred în bine,” a declarat Mihai Popşoi.

Deputatul afirmă că pentru preşedintele Igor Dodon un procuror independent cu adevărat era ca un vis urât. „În această situaţie, şeful statului a găsit necesar să contribuie la debarcarea Guvernului precedent. Pentru dumnealui cel mai important este să-şi salveze propria piele de închisoare şi, concomitent, să câştige şi al doilea mandat. Dar primordial era să nu ajungă pe banca acuzaţilor. Dodon are interese strict înguste, de ordin personal, de aceea, are nevoie de un procuror general care, cel puţin, să nu se atingă de el”, a declarat parlamentarul.