Reprezentanţii comunităţii româneşti din Ucraina au un susţinător în instanţele judiciare. Pe cât este de tânăr, pe atât este de ambiţios. Avocatul Iosif Cernuşca, din nordul Bucovinei, a reuşit să salveze de la lichidare cel puţin cinci şcoli cu predarea în limba română din regiunile Cernăuţi şi Odesa.
Încă din copilărie, Iosif Cernuşca visa să devină avocat şi să apere drepturile conaţionalilor săi din Ucraina. S-a născut într-o familie de români din regiunea Cernăuţi, o adevărată dinastie de jurişti remarcabili. Cu timpul, a devenit cunoscut şi apreciat în comunitatea românească din Ucraina după ce a reuşit să salveze de la desfiinţare mai multe şcoli româneşti.
IOSIF CERNUŞCA, avocat: „M-a durut inima, în primul rând pentru acele şcoli, pentru acei elevi, acei părinţi, care văzând aceste lucruri şi-au dat seama că totuşi pierd ceva şi au avut deplină dreptate şi au deplină dreptate pentru că, cu părere de rău, din cauza acestor reforme administrativ-teritoriale sau făcut şi unele aşa"în ghileimele" reforme şi în domeniul învăţământului prin lichidarea unor şcoli, fondarea unor şcoli de bază”.
A atacat în instanţă hotărârile unor consilii locale şi raionale din regiunea Odesa, ce prevedeau lichidarea sau comasarea şcolilor cu predare în limba română, procese pe care, în premieră pentru Ucraina, le-a câştigat.
IOSIF CERNUŞCA, avocat: „Când a fost vorba de unele şcoli din regiunea Cernăuţi, în anul 2016 am avut, de asemenea, câştig de caz şi 3 şcoli care au fost lichidate şi transformate în filiale şi-au revenit la statutul lor de mai înainte. Acelaşi lucru putem spune şi despre două şcoli din regiunea Odesa."
Acum, tânărul avocat vrea să facă dreptate şi în ceea ce priveşte denumirea limbii române, schimonosită de administraţiile unor şcoli din Odesa.
IOSIF CERNUŞCA, avocat: „Este mai un proces la curtea de contencios administrativ din oraşul Kiev prin care mai mulţi locuitori, părinţi, învăţători care s-au adresat de asemenea către mine ca totuşi să fie în şcolile din regiunea Odesa predată limba română, dar nu limba moldovenească."
Avocatul Iosif Cernuşca spune că se va implica în problemele şcolilor cu predare în limba română din Ucraina, ori de câte ori se vor lovi de provocările autorităţilor.