Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost rege al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).
A devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuţiile regale erau îndeplinite de o regenţă, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieţii politice, întoarcerea inopinată şi ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistenţă. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florenţa. Privat de o veritabilă afecţiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educaţie aleasă.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistiţiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga ţară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.
În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câştigat” detaşat, iar 1947 a marcat interzicerea şi decapitarea Partidului Naţional Ţărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârşitul anului a venit rândul instituţiei monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă s-a izbit de un zid. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.
Regele Mihai I, fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi al prinţesei Elena, din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale şi imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă şi habsburgică, strămoşi direcţi ai săi fiind ţarii Nicolae I şi Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împăraţi habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât şi paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Urmaşi şi succesiune
Potrivit legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constituţie democratică a regatului România, cea din 1923, succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, şeful acesteia, prinţul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima poziţie în ordinea de succesiune.
La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată, Mihai a promulgat noul statut al casei regale, intitulat Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, act prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de Principesa Moştenitoare a României şi de Custode al Coroanei României.
La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar şi a temerii, conform unora, privind eventuale pretenţii ale Hohenzollernilor germani la şefia Casei Regale române, Mihai a rupt legăturile istorice şi dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în "al (a) României" şi a renunţat la titlurile conferite lui şi familiei sale de către Casa princiară.
Din momentul venirii sale pe lume, a fost o persoană publică, iar simpla sa prezenţă, faptele şi evenimentele din viaţa sa au fost permanent sub lupa contemporanilor.
Profesorul ploieştean Traian Lazăr a adunat în volumul „Viaţa Regelui Mihai. Jurnal Biografic (1921-1940)“ documente care tratează cronologic evenimentele din viaţa regelui Mihai, dar şi controversele, informaţiile din presă, mărturiile celor care s-au intersectat cu Regele Mihai. „Mihai de Hohenzollern, Mihai de România, a avut o viaţă bogată în satisfacţii, dar nu lipsită de eşecuri şi dezamăgiri. O viaţă care merită să fie cunoscută prin tot omenescul ei”, a menţionat istoricul.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nicio putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu şi restaurarea Constituţiei din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistiţiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga ţară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, cu situaţia Transilvaniei ca mijloc de şantaj al ruşilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.
În aceşti ani, suveranul s-a profilat într-un simbol naţional al rezistenţei. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câştigat” detaşat, iar 1947 a marcat interzicerea şi decapitarea Partidului Naţional Ţărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârşitul anului a venit rândul instituţiei monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă s-a izbit de un zid. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveţia. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.
Regele Mihai I, fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi al prinţesei Elena, din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, iar din partea mamei nepot al regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale şi imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă şi habsburgică, strămoşi direcţi ai săi fiind ţarii Nicolae I şi Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împăraţi habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât şi paternă. Este văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Urmaşi şi succesiune
Potrivit legii salice de succesiune, cu valabilitate în ultima constituţie democratică a regatului România, cea din 1923, succesiunea revine familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, şeful acesteia, prinţul Karl Friedrich de Hohenzollern, aflându-se pe prima poziţie în ordinea de succesiune.
La 30 decembrie 2007, într-o ceremonie privată, Mihai a promulgat noul statut al casei regale, intitulat Normele fundamentale ale Familiei Regale a României, act prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de Principesa Moştenitoare a României şi de Custode al Coroanei României.
La 10 mai 2011, pe fondul unor procese în Germania referitoare la fostul nume de Hohezollern-Veringen al ginerelui său, Radu, dar şi a temerii, conform unora, privind eventuale pretenţii ale Hohenzollernilor germani la şefia Casei Regale române, Mihai a rupt legăturile istorice şi dinastice cu Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen, a schimbat numele familiei sale în "al (a) României" şi a renunţat la titlurile conferite lui şi familiei sale de către Casa princiară.
Din momentul venirii sale pe lume, a fost o persoană publică, iar simpla sa prezenţă, faptele şi evenimentele din viaţa sa au fost permanent sub lupa contemporanilor.
Profesorul ploieştean Traian Lazăr a adunat în volumul „Viaţa Regelui Mihai. Jurnal Biografic (1921-1940)“ documente care tratează cronologic evenimentele din viaţa regelui Mihai, dar şi controversele, informaţiile din presă, mărturiile celor care s-au intersectat cu Regele Mihai. „Mihai de Hohenzollern, Mihai de România, a avut o viaţă bogată în satisfacţii, dar nu lipsită de eşecuri şi dezamăgiri. O viaţă care merită să fie cunoscută prin tot omenescul ei”, a menţionat istoricul.
