ACTUALITATE

Reacţia şefului ANRE la decizia instanţei de a suspenda majorarea preţurilor plafon la benzină şi motorină

post-img

Directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Tudor Copaci, susţine că se va conforma deciziei magistraţilor de a suspenda majorarea preţurilor plafon la benzină şi motorină, deşi consideră că instituţia a stabilit legal aceste preţuri.

Tudor Copaci a declarat pentru Radio Chişinău că nu vrea să comenteze această decizie şi nici de ce anume acum Ministerul Economiei şi Infrastructurii a invocat necesitatea consultărilor publice în vederea stabilirii preţurilor plafon la benzină şi motorină. „Decizia va fi executată şi nu pot s-o comentez. Noi ne facem datoria în baza metodologiilor legale, fără abteri de la lege şi considerăm că o facem corect, dar deciziile instanţelor nu pot fi comentate. Ele trebuie să fie executate”, a declarat şeful ANRE. 

Menţionăm că Judecătoria Chişinău a decis să supendeze astăzi decizia ANRE privind majorarea preţurilor plafon la carburanţi în ruma unei solicitări din partea Ministerului Economiei şi Infrastructurii.