Preşedinţia Republicii Moldova nu operează cu ultimatumuri. Aceasta este reacţia instituţiei la termenul-limită pronunţat astăzi de liderul PSRM Igor Dodon, 9 martie, până când Maia Sandu ar trebui să semneze decretul de numire în funcţia de premier a Marianei Durleşteanu, candidatul înaintat de majoritatea PSRM-Pentru Moldova(Şor).
„Preşedinţia nu operează cu ultimatumuri – aşa cum a anunțat anterior, în această săptămână doamna Maia Sandu desfășoară consultări cu societatea civilă, cu experți în drept și cu mai mulți actori sociali. Cu detalii vom reveni ulterior”, a declarat Sorina Ştefârţă, purtătorul de cuvânt al Maiei Sandu, pentru TVR MOLDOVA,
Amintim că astăzi, preşedintele PSRM a solicitat ca, până pe 9 martie, să fie semnat decretul de numire a premierului desemnat de majoritatea parlamentară PSRM-Pentru Moldova(Şor).
„Dacă până pe 9 martie nu va fi semnat acest decret, PSRM se va întruni pentru a veni cu acţuni politice mai hotărâte pentru a stabiliza situaţia, chiar dacă asta înseamnă ca funcţia de preşedinte să fie readusă la situaţia de decor de dinainte de 2016”,a spus Igor Dodon.