ACTUALITATE

Răspunsul diasporei la declaraţiile scandaloase ale lui Igor Dodon: De fapt, el trăieşte într-o realitate paralelă în care îşi imaginează că ar putea câştiga şi de această dată

Preşedintele Igor Dodon a făcut o declaraţie care a scandalizat o bună parte din Diaspora basarabeană. El a spus, cităm - Diaspora este un electorat paralel, departe de realităţile Republicii Moldova." Asta după ce la alegeri, basarabenii de peste hotare au susţinut în număr mare alţi candidaţi. În câteva interviuri pentru TVR Moldova,  dar şi în mesajele de pe reţelele sociale, basarabenii au spus că au plecat peste hotare pentru o viaţă mai bună, o viaţă care şi-ar fi dorit-o acasă

IGOR DODON preşedintele Republicii Moldova: "Diaspora a fost foarte activă la aceste alegeri, şi putem spune în mod real că e un electorat paralel al RM, acest electorat are propria viziune, şi propriile preferinţe politice şi în mare parte, aceste preferinţe poltice se afla în disonanţa cu preferinţele majoritare, care locuiesc acasă."

Declaraţiile lui Igor Dodon i-au supărat pe cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi peste hotare. Alexandru Cazacu locuieşte de mai mulţi ani în Vicenza, Italia, şi spune că şi-ar fi dorit "o ţară că afară" şi la el acasă.

ALEXANDRU CAZACU, basarabean stabilit în Italia: "Republica Moldova pe care ne-au promis-o politicienii timp de 30 de ani exista, şi se cheamă srtrainatate. Da, aveţi dreptate, trăim într-o lume paralelă, trăim într-o lume civilizată şi vrem ca această lume să vină şi în Republica Moldova."

Tatiana Puşcaş este stabilită în Statele Unite ale Americii. Împreună cu comunitatea basarabenilor din America se implică în campanii de caritate şi este mereu cu gândul la apropiaţii rămaşi în Basarabia.

TATIANA PUŞCAŞ, basarabeancă stabilită în SUA: „Diaspora reprezintă clar alegerea, dorinţele cetăţenilor moldoveni, pentru ca votul nostu nu poate fi furat, fraudat, corupt, aşa cum se întâmpla în Moldova din păcate, aţi sărăcit un popor întreg ca mai apoi să le furaţi demnitatea cu 100, 200 de lei. Şi trebuie să ştiţi, domnule Dodon, ca numărul diasporei creşte din cauza dumneavoastră ".

Şi Elena Zagnat, dar şi Gheorghe Iacoban fac parte din aşa-zisul  "electorat paralel" despre care vorbeşte Igor Dodon.

 ELENA ZAGNAT, basarabeancă stabilită în Franţa: "Nu are dreptate domnul Dodon, diaspora şi cei de acasă sunt, de fapt, foarte uniţi , suntem într-un gând, cu toţii ne dorim o schimbare. Diaspora cunoaşte foarte bine realităţile din Republica Moldova, pentru că anume ele ne-au făcut să plecăm în căutarea unui viitor mai bun pentru noi, pentru copiii noştri. De fapt, am cumva impresia că domnul Dodon trăieşte într-o realitate paralelă în care îşi imaginează că ar putea câştiga şi de această dată alegerile. Nu este deloc aşa. El ne-a unit unit pe toţi împotriva sa. "

GHEORGHE IACOBAN, basarabean stabilit în Germania: „Noi nu avem viziuni paralele, ne vom mobiliza în turul doi să votăm masiv şi să ajungem până la capăt cu ceea ce ne-am pus în plan, dorim o schimbare şi vrem acasă să avem de muncă."

La alegerile din 1 noiembrie au votat peste 143 de mii de basarabeni stabiliţi peste hotare. Cei mai mulţi au susţinut-o pe Maia Sandu. Pe locul doi în totul preferinţelor a fost Renato Usatîi şi abia apoi Igor Dodon.