ACTUALITATE

Raed Arafat: Nu toate persoanele care au călătorit în străinătate şi sunt puţin răcite au coronavirus

post-img

Persoanele care au călătorit în zonele afectate şi au simptome specifice coronavirusului trebuie să sune la 112 şi să anunţe autorităţile. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din România, Raed Arafat atrage însă atenţia că nu toate persoanele care au călătorit în străinătate şi sunt puţin răcite au coronavirus.

Faptul că ai călătorit în străinătate şi eşti puţin răcit nu înseamnă că ai coronavirus. Pentru că asta ar însemna că toate persoanele care au o viroză să vină la spital sa zică că sunt suspectaţi de coronavirus. Dacă ai călătorit într-o zonă cu probleme,  care este afectată, atunci trebuie să dai telefon la 112 să informezi că ai simptome şi ai fost în zona respectivă. atunci se ia decizia despre ce trebuie făcut mai departe, dacă este o zonă afectată sau una mai puţin afectată, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.