ACTUALITATE

Radio Chişinău a fost fondat pe 8 octombrie 1939 şi a fost primul din Basarabia

Sărbătorim astăzi ziua mondială a radiolui. Cutia cu sunete face parte din viaţa noastră şi ne aduce mereu şi pretutindeni informaţie, divertisment, cultura dar şi speranţă. Radioul a răspuns provocărilor timpului. La Chişinău, primul radio din Basarabia şi-a păstrat identitatea, chiar şi după 80 de ani de la prima emisie.

Radio Chişinău a fost primul post de radio din Basarabia. A fost inaugurat pe 8 octombrie 1939, cu denumirea iniţială de Radio Basarabia.
Un an mai târziu, invazia armatei sovietice a însemnat şi întreruperea emisiei. Peste ani, emisiunile radiofonice româneşti revin la Chişinău, cu sprijinul autorităţilor de la Bucureşti. Pe întâi decembrie 2011, Radio Chişinău, continuatorul de drept al postului Radio Basarabia, şi-a reluat emisia.

„Deşi au trecut 80 de ani, nevoie de limba română, de rostire românească, de cultură românească sunt în continuare, din păcate, la fel de mari, poate chiar mai mari decât erau în 1939, iar acest fapt a determinat Societatea Române de Radiodifuziune să redeschidă acest post”, spune Valentin Niculescu, directorul Radio Chişinău. 

„Deja de aproape opt ani citesc ştirile la Radio Chişinău, pot să spun că este un vis împlinit pentru mine”, spune Mariana Vasilache, editor ştiri, Radio Chişinău.

„Suntem orientaţi către un format adult-contemporary, adică muzica pe care o difuzăm este, în mare parte, bazată pe hiturile anilor 90-80 şi 2000 şi sigur, muzică curentă şi foecare emisiune care se difuzează la noi trebuie să respecte acest format”, spune Andrei Mîţu, playlist manager şi regizor radio

În afara grilei de bază, ce include buletine de ştiri, radiojurnale, emisiuni de cultură generală, de promovare a folclorului şi a tradiţiilor româneşti, echipa Radio Chişinău a iniţiat şi numeroase campanii. Una dintre ele a fost dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918.

„Am avut împreună cu echipa un proiect deosebit 1918: când toţi românii au zis: DA! Jurnaliştii au realizat cu partenerii noştri, oameni de cultură, istorici…zece conferinţe, în zece localităţi, am doscutat cu oamenii ce a însemnat acest act istoric pentru ţara noastră”, spune Marina Mocanu, consilier juridic.

Radio Chişinău are un obiectiv important  - doreşte să-ţi extindă frecvenţele de emisie.

„Radio România Chişinău creează după podul de flori  o punte radiofonică dintre România şi Republica Moldova, la fel cum face şi TVR”, mai spune directorul radioului.

Radioul rămâne un mijloc eficient de promovare a culturii şi educaţiei. Radio Chişinău rămâne fidel misiunii sale de a informa ascultătorii corect şi echidistant.