ACTUALITATE

R. Moldova a ratificat Convenţia de la Istanbul

post-img

Parlamentul a ratificat, ieri, Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

Convenţia de la Istanbul include 81 de articole cu prevederi prin care statele părţi asigură prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor şi adoptarea politicilor integrate.

Astfel, vor fi alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenţei, linii telefonice de urgenţă, disponibile 24/24 ore, adăposturi pentru victimele violenţei, servicii de consiliere psihologică şi juridică, dar şi alte măsuri în acest sens. Fiecare autoritate publică va analiza, estima şi planifica resursele necesare în vederea asigurării implementării Convenţiei.

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea împotriva femeilor şi a violenţei domestice a fost semnată de Republica Moldova la 6 februarie 2017. Pentru orice stat care aderă, Convenţia intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de trei luni de la data transmiterii documentului pentru păstrare către Secretarul general al Consiliului Europei.