ACTUALITATE

"Odată cu el dispare o lume". In memoriam Cristian Ţopescu

post-img

Milioane de români au primit cu durere vestea dispariţiei lui Cristian Ţopescu. Vocea care a strigat victoriile celor care ne-au dus ţara pe podiumuri, dar şi vocea care a îndulcit amărăciunea unor eşecuri nu se va mai auzi. Ne-a mai rămas doar admiraţia pentru cel mai bun comentator sportiv, un povestitor cu har, cu o pasiune enormă pentru sport.

Cristian Ţopescu rămâne vocea succesului sportivilor români. Un om în care s-au împletit într-o armonie perfectă talentul, meticulozitatea, iubirea pentru sport şi fair play-ul.

Dumitru Graur, fost comentator sportiv: "Cristian Ţopescu este un monument. Este un monument şi odată cu el dispare o lume".

Nadia Comăneci: "Eu mă consider o copiliţă care a crescut împreună cu Cristian. Succesul nostru a fost creat împreună. Nu-mi pot imagina acele secvenţe de la Montreal fără vocea colorată a lui Cristian".

Oameni cu care a împărţit explozii de emoţii, cărora le-a arătat ce înseamnă pasiunea, devotamentul pentru meserie şi prietenia au multe de povestit despre un om de o bunătate extraordinară.

Sorin Hobana, comentator sportiv: "L-am cunoscut înainte de '89 în televiziune, apoi mi-a devenit coleg, şef, mă rog, şef e mult spus pentru că nu era un şef, era un fel de coleg mai mare cu care mereu te sfătuiai, care niciodată nu te certa, nu ţipa".

Sportivii cărora Cristian Ţopescu le-a purtat victoriile în casele românilor au numai cuvinte de laudă pentru modul în care fostul comentator ştia să se apropie de ei.

Dincolo de un mare comentator, Cristian Ţopescu a fost un mare domn. Calm, modest şi generos. În spatele vocaţiei sale au stat pasiunea şi munca pentru ca fiecare transmisie să fie împecabilă de la primul salut până la final.

Rămas bun, Cristian Ţopescu!