ACTUALITATE

"Punctul pe AZi": La Chişinău am asistat la o geopolitizare a pandemiei, opinii

La Chişinău am asistat la o geopolitizare a pandemiei, pe relaţia cu Bucureştiul cel puţin, într-un fel încercând să se estompeze administrarea pandemiei. De această opinie este preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre de la Bucureşti, sociologul Dan Dungaciu. El a declarat, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZI” de la TVR MOLDOVA, că era firesc ca R. Moldova să plătească preţul neintegrării ei de 30 de ani.

„Atunci când eşti în afara unui sistem de alianţe sau relaţii automat eşti mai izolat şi mai slab. Faptul că nu ai garanţii de securitate şi eşti relativ izolat şi nimeni nu are nicio obligaţie formală să te protejeze, sigur că te face mai vulnerabil. Asta era preţul pe care R. Moldova l-a plătit că nu era în NATO, că nu are nici măcar o garanţie de securitate. Când se întâmplă o astfel de criză asemeni pandemiei, evident, că statele care sunt în tipul acesta de izolare, vor fi cele ce vor plăti mai mult. Era firesc ca R. Moldova să plătească preţul neintegrării ei de 30 de ani, era nefiresc să ne aşteptăm că lucrurile vor merge mai bine decât media europeană, la cum arăta R. Moldova şi instituţional, este un preţ de plătit şi pentru asta. Pe dimensiunea administrativă, vorbim de două lucruri: capacitateade managment a acestei crize, dar şi geopolitizarea acestei pandemii. Geopolitizarea pandemiei nu are sorţi de izbândă în faţa cetăţeanului care se va confrunta cu anumite realităţi, chiar dacă ajutorul din România a fost pus la colţ, înlocuit cu ajutorul venit din China sau Rusia. S-a încercat o întreagă contra-propagandă, lucrurile până la urmă se văd, oamenii văd că R. Moldova sunt dificultăţi”, a spus Dan Dungaciu.

El a mai afirmat că autorităţile de la Chişinău ar fi fost antrenate în jocurile Budapestei, ce vizează anumite interese.

„Aşa cum premierul maghiar atunci când vorbeşte de România, vorbeşte mai degrabă de Transilvania, recent premierul Chicu a vorbit de România în comparaţie nu cu România în sine, ci şi cu judeţele din Moldova din România. Este un lucru nou în registrul comparaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti, este limitarea modului în care Victor Orban de la Budapesta îşi face declaraţiile politice faţă de România. Totdeauna parteneriatul Chişinău-Budapesta a funcţionat ca un parteneriat substitut pentru parteneriatul Bucureşti-Chişinău. De fiece dată când o fost o criză Ungaria a fost prezentă. Ungaria mereu a încercat să facă un joc la Chişinău cu sprijinul Federaţiei Ruse, iar Chişinăul mereu şi-a deschis braţele ca să întâmpine această disponibilitate. Ajutoarele cu care s-a grăbit Ungaria să vină la Chişinău face parte din acest joc. Ungaria, înainte ca România să se fi integrat în UE, a fost foarte atentă pe dosarul R. Moldova”, a mai spus el.

Directorul executiv al Institutului pentru Politici şi Iniţiative Strategice, Vadim Pistrinciuc, este de părere că realitatea demonstrează careva lucruri, că situaţia nu este sub control aşa cum încercau să ne covingă autorităţile. „Acţiunile întreprinse au fost mult prea relative, instituţiile medicale au devenit un focar de infecţie. Practic avem un sistem medical pe jumătate paralizat. Iarăşi în mesajul dual transmis de conducerea ţării încurajează pe cei care suferă de lipsă de responsabilitate să nu se comporte responsabil.Concluzia este una – ne isprăvim foarte slab cu controlul acestei pandemii. Sistemul de sănătate nu este în capacitatea sa deplină de a oferi toate serviciile medicale pe alte servicii”, a opinat Vadim Pistrinciuc.

El s-a referit şi la recentele declaraţii ale prim-ministrului Ion Chicu, care au provocat reacţii în rândul politicienilor, dar şi societăţii. „Chiar fiind un guvern pro-rus, cum este cel a lui Dodon – Chicu, putea să joace mai diplomatic. Noi depindem de România că este aliatul nostru. Demonstrează că a fost o acţiune premeditată mesajul lui, a fost neprofisionist. Ei au o problemă de comunicare. Chicu a făcut-o conştient, este un guvern în plecare, este foarte nociv ce a făcut, indiferent de orice Guvern”, a menţionat Vadim Pistrinciuc.

Potrivit lui Dan Dungaciu, cariera politică europeană pentru Ion Chicu s-a sfârşit.

„Această postare nu se va uita. Ion Chicu este şi la Bruxelless şi în altă parte o persoană care nu are ce să caute. A făcut-o conştient, împotriva României, că nu îmi e clar pe cine urăşte mai mult România sau UE. Cariera politică europeană pentru Ion Chicu s-a sfârşit. Toată lumea va avea nevoie de sprijin când criza va veni, Problema R. Moldova e că are neoie de bani la buget pentru supravieţuire. R. Moldova îi rămâne să facă un împrumut din zona europeană, dar aceasta va condiţiona mult mai dur decât a făcut-o. Urmează problema politică, cu ce Guvern întâmpini această criză. Discuţia se mută în Parlamentul R. Moldova, acesta este locul care va pregăti R. Moldova să facă faţă crizei”, a menţionat Dungaciu.