ACTUALITATE

Protest la Judecătoria Chişinău, unde magistraţii examinează cererea procurorilor privind prelungirea mandatului de arest pe numele lui Alexandr Stoianoglo

post-img

Mai multe persoane protestează vineri, 8 octombrie, în faţa Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, acolo unde în acest moment este examinat demersul procurorului anticorupţie Victor Furtună privind emiterea unui mandat de arestare pentru procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, relatează Ziarul de Gardă.

Unii manifestanţii spun că au venit la protest pentru a condamna acţiunile întreprinse împotriva lui Stoianoglo şi pentru a solicita eliberarea acestuia, relatează sursa citată.

Acum, magistraţii examinează demersul procurorului în privinţa lui Alexandr Stoianoglo. Procurorii cer magistraţilor de a-l plasa în arest preventiv pentru 30 de zile. Alexandru Stoianoglo a fost deja adus în faţa magistraţilor, fiind escortat de mascaţi. El nu a făcut declaraţii pentru presă.

Amintim că Alexandr Stoianoglo, a fost suspendat din funcţie şi apoi reţinut pentru 72 de ore. Acesat este învinuit pe mai multe capete de acuzare.