ACTUALITATE

Promo-LEX: Misiunea de pacificare de pe Nistru este improprie, ineficientă şi periculoasă pentru persoane, inclusiv jurnalişti

post-img

La finele lunii iulie, se împlinesc 28 de ani de la crearea Misiunii de pacificare pe Nistru. Misiunea este compusă din contingentele militare ale Federaţiei Ruse, Republicii Moldova, precum şi reprezentanţi ai administraţiei regiunii transnistrene, dar şi observatori militari ucraineni. În Zona de Securitate, astăzi funcţionează 15 posturi permanente ale forţelor de menţinere a păcii, iar efectivul misiunii este de 1.300 militari.

Potrivit opiniei experţilor din cadrul Asociaţiei Promo-LEX, după aproape trei decenii, rolul Misiunii de Pacificare, rămâne unul contestat la nivel internaţional, deoarece, în toţi aceşti ani, nu a contribuit şi nici nu contribuie la soluţionarea conflictului sau la rezolvarea problemelor cotidiene, cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Dimpotrivă, situaţia a degradat în mod constant, fiind înregistrate numeroase incidente şi absolut toate au fost ignorate de către această structură improprie (compusă din forţele beligerante, impusă şi condusă de Federaţia Rusă, care a fost parte în războiul din 1992 şi îşi menţine trupele militare în acest teritoriu, contrar voinţei autorităţilor constituţionale).

Pe de altă parte, atât Federaţia Rusă cât şi administraţia de facto a regiunii transnistrene, insistă şi promovează ideea eficienţei acestei misiuni. Ba mai mult, orice persoană care are o altă opinie la Tiraspol, riscă sancţiuni ”penale” severe pentru criticile aduse ”pacificatorilor””, se spune într-un comunicat al Promo-LEX.

În mediul de experţi, activitatea acesteia este percepută diferit, declară Asociaţia. Principala cauză este faptul că, Misiunea a fost impusă unilateral, de una dintre părţi şi este formată din forţele, care s-au aflat în conflict (Acordul moldo-rus din 21 iulie 1992). „Astfel, nu putem vorbi despre transparenţa şi caracterul imparţial al acestei misiuni de pacificare. Mai mult ca atât, misiunea nu are competenţele acordate de ONU şi, respectiv, nu corespunde Standardelor ONU, organizaţie, care poartă principala responsabilitate pentru pacea şi securitatea în lume”, spun experţii.

În această ordine de idei, experţii pe problema transnistreană insistă, de mai mulţi ani, asupra necesităţii de transformare a misiunii de menţinere a păcii într-o misiune civilă internaţională. Discuţiile în acest sens, s-au intensificat mai ales după ce, la 1 ianuarie 2012, Vadim Pisari, a fost împuşcat mortal de către un pacificator rus, la punctul de control de menţinere a păcii nr. 9, de la Vadul lui Vodă.

Amintim că în anul 2015, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) în cauza Pisari vs. Moldovei şi a Rusiei a constatat încălcarea dreptului la viaţă. În aceeaşi ordine de idei, la 16 mai 2019, CtEDO a comunicat Guvernelor de la Chişinău şi Moscova un alt caz (Manole şi Postica vs. Moldova şi Rusia) ce se referă la activitatea necorespunzătoare a misiunii de pacificare şi abuzurile pe care le admit persoanele înarmate de la aceste posturi. Cauza respectivă se referă la incidentul din 2005 când soldaţii ruşi au reţinut trei persoane şi au deschis ilegal focul din arma automată marca Kalaşnikov, fără avertisment, creând pericol real pentru viaţa şi integritatea fizică a zeci de oameni paşnici.

Incidente similare, cu implicarea pacificatorilor ruşi continuă şi în prezent. Astfel, pe 21 iulie 2020, la postul de control de la Molovata Nouă, jurnaliştii Andrei Captarenco şi Viorica Tataru au fost împiedicaţi abuziv şi brutal de către pacificatorii ruşi să-şi exercite meseria de jurnalişti pe teritoriul controlat de către autorităţile constituţionale. Militarii, care purtau insignele distinctive ale Federaţiei Ruse, au manifestat un comportament agresiv, nepotrivit pentru membrii unei misiuni de pacificare, iar incidentul a fost aplanat odată cu intervenţia poliţiei locale.

Numeroasele incidente din Zona de Securitate sau abuzurile comise de reprezentanţii forţelor de pacificare, nu au determinat discuţii despre prevenirea unor astfel de situaţii, modificarea anumitor reguli sau reformarea (transformarea) Misiunii.

Asociaţia Promo-LEX aminteşte că a elaborat în 2015 un studiu privind Statutul forţelor pacificatoare în dreptul internaţional: cazul Republicii Moldova, elaborând recomandări valoroase pentru autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova. La 5 ani distanţă, Asociaţia constată că acele recomandări sunt la fel de actuale şi încurajează instituţiile relevante să le realizeze sau să insiste asupra realizării lor. Modificarea formatului de pacificatori în Republica Moldova într-o misiune civilă internaţională este necesară pentru a contribui la garantarea şi asigurarea drepturilor omului în acest teritoriu.