ACTUALITATE

Promisiuni electorale. Andrei Năstase declară că va angaja la primărie doar oameni integri, iar Ion Ceban spune că nu o va promova pe mama sa în funcţii de conducere

post-img

Noi promisiuni electorale din partea candidaţilor la funcţia de primar al Municipiului Chişinău. Andrei Năstase declară că va angaja la primărie doar oameni integri, iar Ion Ceban promite că nu o va promova pe mama sa în funcţii de conducere, aceasta fiind consilier municipal pe listele PSRM şi în acest mandat. Declaraţiile au fost făcute în cadrul Dezbaterilor TVR MOLDOVA din această seară.

Moderatorul dezbaterilor, Vasile Munteanu, l-a întrebat pe Ion Ceban dacă acesta garantează alegătorilor că nu o va face pe mama sa şefă la vreo întreprindere municipală sau la una din direcţiile din primărie, acesta a declarat că mama lui nu are nevoie să fie şefă. 

„Eu nu sunt sigur că nu există vreo persoană care ştie mai mult ce ţine de asistenţă socială în municipalitate decât ea. Eu o apreciez foarte mult şi să ştiţi că învăţ foarte multe de la ea,” a declarat Ceban. 

Contracandidatul său, Andrei Năstase, a promis că va aduce la primărie doar oameni oneşti fără să precizeze dacă angaja în funcţii rude sau cumetri.

„Bineînţeles că meritocraţia, integritatea şi profesionalismul sunt criteriile mele de bază şi compromisuri nu fac, niciodată în ce priveşte principiile şi valorile mele, din acest motiv nu aveam nimic în comun cu ei (socialiştii) ”, a declarat Năstase. 

Ceban deţine funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, a fost liderul fracţiunii PSRM în Consiliul mun. Chişinău, acolo unde a fost coleg cu mama sa, Eugenia Ceban, fosta şefă a Direcţiei Asistenţă Socială Chişinău, actuală membră a PSRM.

 Năstase deţine funcţia de viceprim-ministru şi cea de ministru al Afacerilor Interne, funcţii din care a derogat, odată cu înscrierea în cursa electorală. Acesta este acuzat de faptul că l-a angajat pe cumetrul său Gheorghe Balan, în funcţia de şef interimar al Inspectoratului General al Poliţiei. 

În primul tur, Ion Ceban a acumulat 40,19% din voturi, iar Andrei Năstase - 31,08%.