ACTUALITATE

Proiect: Maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate de un agent economic, şi nu de I.S. „Servicii Pază a MAI”

post-img

La mai bine de un an şi jumătate de la intrarea în vigoare a Regulamentului care permitea evacuarea maşinilor parcate neregulamentar, dar şi a maşinilor conduse de şoferi depistaţi în stare de ebrietate şi înlăturaţi de la volan, Guvernul intenţionează că vină cu modificări, pentru a ca Regulamentul să poată fi pus în aplicare.

Regulamentul actual prevede că Întreprinderea de Stat „Servicii Pază a Ministerului Afacerilor Interne” este cea care trebuie să presteze servicii de ridicare, transportare şi depozitare a mijloacelor de transport parcate neregulamentar, însă, de la 22 iunie 2018, data la care acest Regulament a intrat în vigoare, Servicii Pază a MAI nu prestat niciodată un astfel de serviciu.

Asta pentru că, instituţia „nu se află în deplinătatea capacităţilor sale funcţionale de a presta serviciile încredinţate”.
 
Astfel, MAI a elaborat un proiect prin care vrea să excludă din ecuaţie Întreprinderea de Stat „Servicii Pază a MAI” şi să introducă un agent economic, întrucât „autorităţile statului nu sunt pe deplin dotate”.

Potrivit argumentării proiectului, acest segment de activitate urmează să fie atribuit agenţilor economici selectaţi prin concurs public, pe perioade determinate, în baza unei metodologii şi justificări a tarifelor aplicate având la bază indicatori clari de performanţă.
 
De asemenea, conform modificărilor, Mijlocul de transport poate fi adus la parcarea specială sau la subdiviziunea specializată ori teritorială a Poliţiei, cea mai apropiată de locul constatării contravenţiei în cazul în care:
 
1) conducătorul a fost înlăturat de la conducere, mijlocul de transport este reţinut şi nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor;
2) staţionarea acestuia poate genera un pericol iminent pentru interesul public;
3)  acesta a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare;
4) este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârşirea contravenţiei.”
 
Deocamdată nu este clar care vor fi taxele pe care eventualul agent economic le va aplica în cazul efectuării unui astfel de serviciu de ridicare a maşinii şi transportare la parcările speciale sau la subdiviziunile poliţiei.