ACTUALITATE

Programul educaţional „ActivEco" s-a mutat în online

Chiar dacă stăm acasă, ne putem pregăti să construim un viitor mai bun, mai verde şi mai sigur. Acum caţiva ani, un grup de tineri a lansat programul educaţional - "ActivEco", prin intermediul căruia ofereau lecţii de educaţie ecologică. Acum, acest proiect s-a mutat în mediul online. Iniţiatorii îi încurajează şi pe alţi tineri să devină agenţi ai schimbării, nu doar în Republica Moldova ci şi în regiunile învecinate din România şi Ucraina.

Cei interesaţi pot participa la acest sesiuni online, unde vor avea parte de o doză de motivaţie şi entuziasm alături cu oameni care împărtăşesc aceleaşi valori şi îşi doresc un mediu curat.
 
„Atunci când am devenit parte ActiveEco, am simţit de parcă este un cadou foarte mare toată comunitate aceasta şi toate cunoştinţele pe care le-am primit şi am vrut cumva să dau acest cadou înapoi oamenilor şi planetei şi am început să realizez propriul proiect. Începând să fac asta mi-a plăcut, am început să fac diferite activităţi ecologice, sociale, tot mai mult singură şi cu alţi oamnei din comunitate şi pe parcursul anilor am înţeles că asta este ceea ce-mi place”, a spus GABRIELA ISAC, coordonator, ActivEco.
 
Sesiunile online se vor desfăşura pe parcursul lunii aprilie. Printre cele mai importante teme abordate se numără transportul sustenabil şi alimentaţia sănătoasă. Participanţii vor fi încurajaţi să conceapă propriul proiect eco, cu sprijinul unui mentor şi al unui grant, în valoare de până la 500 de euro.
 
„Avem cinci teme pe care o să dorim să lucrăm asupra lor: managementul deşeurilor, asta e prioritatea nr.1 în comunităţile lor, dar şi mobilitate cu bicicleta, dorim să dăm un "push" în Moldova, nutriţie sănătoasă, consumul critic şi ultima e energia”, a declarat JULIAN GROGER, coordonator, ActivEco.
 
Pandemia îi împiedică să se întâlnească, dar nu îi opreşte să se mobilizeze pentru a dezvolta idei noi pentru un mediu curat. Ba mai mult, datorită tehnologiilor pe care le folosesc, interacţiunea lor este mult mai interesantă.
 
„Este un mod de interacţiune complet diferit, nu avem acest contact fizic, nu putem folosi acelaşi spaţiu comun fizic, însă odată cu provocările care apar au apărut şi mai multe oportunităţi. De exemplu, putem sta în confortul casei noastre şi putem crea un fundal virtual complet diferit, iată eu mă aflu în munţi. La un moment dat sperăm să întâlnim participanţii pe viu, să avem timp pentru a interacţiona”, a declarat  ELENA TACU, coordonator, ActivEco.
 
Programul Activ-Eco este organizat pentru al 8-lea an consecutiv de EcoVisio, cu prijinul financiar al Fundaţiei Germane de Mediu şi al Suediei.

Pe parcursul acestor ani cei aproape 200 de absolvenţi ai programului din Republica Moldova, România şi Ucraina au realizat 118 proiecte social-ecologice. Astfel, au implicat mii de oameni în procesul de schimbare a modului de viaţă al societăţii spre unul eco.