ACTUALITATE

Primarul din Hînceşti riscă să fie demis, după ce a admis un conflict de interese cu fiul său

post-img

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privinţa unui primar care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său. Este vorba despre Alexandru Botnari, primarul municipiului Hînceşti.

Potrivit materialelor probatorii din dosar, în ianuarie 2018, alesul local, aflându-se în calitate de primar,  ar fi încheiat un contract de arendă a unui teren destinat zonei de agrement şi amplasat în intravilanul municipiului Hânceşti, care ar fi fost adjudecat de fiul său în rezultatul unei licitaţii.

Contractul a fost semnat pentru un termen de 25 de ani, în rezultatul căruia fiul ar urma să achite arenda 10% anual din preţul iniţial al terenului de 79.400 lei.

În rezultatul acestei acţiuni, inspectorul de integritate a stabilit că,  primarul a admis un conflict de interese, încălcând Legea 133 privind declararea averii şi intereselor personale prin faptul că nu a informat ANI, în scris, în termen de 3 zile şi nici nu a soluţionat conflictul real în care s-a afla.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru demiterea primarului din funcţie şi va solicita instanţei de judecată anularea acestui contract de arendă.  

Primarul riscă să nu mai deţină o funcţie publică sau de demnitate publică şi mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înclus şi în Registrul Interdicţiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanţa de contecios administrativ.