ACTUALITATE

Primarul de Cahul solicită ajutorul României în lupta cu COVID

post-img

În contextul în care în Republica Moldova se înregistrează tot mai multe cazuri de COVID-19, primăria municipiului Cahul solicită sprijinul României în vederea detaşării unei echipe de medici care ar ajuta la tratarea pacienţilor din Cahul infectaţi cu coronavirus.  Primarul municipiului Cahul Nicolae Dandiş a declarat că medicii de la spitalul raional din Cahul au nevoie de suport şi acum aşteaptă un răspuns la demersurile expediate autorităţilor din România.

Edilul a amintit că, cu sprijinul oamenilor de afaceri din România, laboratorul Centrului de Sănătate Publică din Cahul a fost dotat acum un an cu utilajul necesar pentru efectuarea testelor la COVID-19. „Este o contribuţie importantă a Episcopiei Basarabiei de Sud. În perioada când toate  probele din ţară erau trimise la Chişinău pentru a fi investigate, Episcopul Veniamin a făcut mai multe demersuri către unii agenţi economici din România şi astfel au fost acumulaţi circa 300 mii de lei pentru procurarea aparatajului necesar. Acum, în cadrul laboratorului din Cahul sunt examinate testele la COVID-19 şi pentru locuitorii din raioanele vecine”, a menţionat Nicolae Dandiş.

Amintim că 42 de medici şi asistenţi români au venit în Republica Moldova la sfârşitul lunii aprilie a anului trecut pentru a salva vieţi. Alături de colegii lor din Cahul, 7 medici şi 2 asistenţi români au fost implicaţi timp de două săptămâni în cele mai dificile misiuni  în lupta cu coronavirusul.  Ceilalţi medici români şi-au desfăşurat misiunea de asistenţă în spitalele din Chişinău şi Bălţi.

Primarul Nicolae Dandiş susţine că ajutorul României a fost unul esenţial în acea perioadă dificilă. „De asemenea, pe parcursul anului 2020, câţiva profesori, prieteni de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi au confecţionat mai multe viziere pe care le-au donat instituţiilor medicale din Cahul. Le mulţumim şi suntem recunoscători pentru tot suportul acordat.”

Sursa: calm.md