ACTUALITATE

Primăria Chişinău anunţă cum vor lucra cimitirele de Paştile Blajinilor

post-img

Primăria municipiului Chişinău informează că, în perioada 5-9 iunie, va fi interzis accesul transportului privat pe teritoriile cimitirelor din capitală, în legătură cu executarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare de către serviciile de profil.

Măsura este luată implicit în contextul organizării pe 7-8 iunie a sărbătorii Paştile Blajinilor, precizează un comunicat de presă difuzat de autorităţile locale, transmite IPN.

Accesul pe teritoriul cimitirelor municipale va fi permis pe durata programului de activitate (08.00 - 17.00), cu respectarea măsurilor de protecţie (igiena mâinilor, purtarea măştii de protecţie, respectarea distanţei sociale etc.).

Pe teritoriul Cimitirului „Central”, din strada Armenească, pe 7 şi 8 iunie accesul vizitatorilor va fi organizat doar prin intrarea principală. Intrarea în cimitirul „Sfântul Lazăr” va fi autorizată prin punctele de acces situate pe strada Doina, unde vor fi prezenţi reprezentanţii poliţiei pentru organizare şi monitorizarea situaţiei.

Consumul de produse alimentare şi a băuturilor alcoolice pe teritoriul cimitirelor este interzis. Nu este permisă nici desfăşurarea comerţului ambulant stradal pe teritoriul adiacent cimitirelor, iar unităţile de comerţ existente vor activa cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infecţiei COVID-19.

Duminică, 7 iunie, nu vor fi organizate înhumări. Pe iunie, luni, Biroul Pompe Funebre va activa după un program redus, de la 08.00 până la 12.00, iar înhumările vor fi organizate doar la orele 09.00.