Prezenţa la urne duminică, la ora 21.00, a fost de 20,41% din numărul total al alegătorilor cu drept de vot. Referendumul nu este validat, întrucât nu a trecut pragul de prezenţă de 30%.
Procesul electoral este încheiat. Se numără voturile din diaspora. La ora 9.30 s-a încheiat centralizarea datelor, iar la ora 10.00 va avea loc o conferinţă de presă la BEC. TVR transmite în direct declaraţiile.
Potrivit datelor de la BEC, până luni, la ora 8.00, în străinătate au votat 126.239 de persoane.
Doar 20,41 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot au fost prezenţi la urne, potrivit datelor prezentate de BEC duminică la ora 21.00. Aşadar, cei care au decis organizarea referendumului s-au lovit de un absenteism masiv din partea populaţiei cu drept de vot.
În străinătate au votat până duminică la ora 21,00 un număr de 121.118 cetăţeni.
În cele 378 de secţii de votare deschise în toată lumea pentru referendumul de modificare a Constituţiei pe tema redefinirii familiei, votul a decurs fără incidente, iar prezenţa la urne a fost redusă. Excepţie face secţia Harrow din Londra, unde, potrivit Ambasadorului Dan Mihalache, s-au prezentat mai multi alegători. Raportat la fusul orar din România, procesul electoral se va încheia luni, pe coasta de Vest a Statelor Unite şi Canadei.
Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente. Referendumul putea fi validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezentau cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
Referendumul a fost organizat sâmbătă şi duminică, între orele 7:00 şi 21:00.