ACTUALITATE

Preşedintele Igor Dodon cere demisia viceministrului Apărării şi ameninţă cu pedepse

Şeful statului, Igor Dodon, cere demisia viceministrului Apărării al Republicii Moldova, Gheorghe Galbura, precum şi retrogradarea tuturor celor implicaţi în exerciţiul militar “Rapid Trident 2017′ din Ucraina.

În cadrul unui briefing, Dodon a anunţat că a semnat un ordin prin care interzice militarilor moldoveni să părăsească teritoriul Republicii Moldova fără acordul scris al comandantului suprem.

„Voi cere demisia viceministrului Apărării. Au rămas doar liberali şi unionişti în instituţie, care se joacă de-a ţara. Am cerut iniţierea unei anchete, astfel încât toţi cei vinovaţi să fie retrogradaţi”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit lui Dodon, vor fi retrogradaţi toţi cei 57 de militari care au plecat ieri în Ucraina. „Aţi jurat credinţă Republicii Moldova, nu lui Filip şi Plahotniuc. Conform Constituţiei, preşedintele este comandantul suprem, iar atunci când comandantul suprem vă dă indicaţii, acestea nu se discută”, a adăugat Dodon.

Şeful statului a interzis contingentului de 57 de militari să meargă la aplicaţiile din Ucraina, dar Guvernul a decis să adopte o hotărâre ce a permis participarea la exerciţiile internaţionale. Ulterior, Igor Dodon a atacat decizia Guvernului la Curtea Constituţională.