ACTUALITATE

Preşedintele ales, Maia Sandu, mobilizează din nou oamenii la protest

Preşedintele ales, Maia Sandu, mobilizează din nou oamenii la protest. Acesta va fi organizat duminică, 6 decembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Sandu a criticat modul în care au fost votate ieri cele mai importante proiecte de lege în Parlament şi cere Curţii Constituţionale să oprească tentativele coaliţiei tacite PSRM-ŞOR de a uzurpa puterea în stat.

Dimineaţă, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legii cu privire la trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea şefului statului în cea a parlamentului. Preşedintele ales cere Înaltei Instanţe să se pronunţe asupra legalităţii tuturor proiectelor aprobate pe bandă rulantă ieri de coaliţia PSRM-ŞOR.

„Vom cere anularea legilor antipopulare, noi împreună vom opri această tentativă de uzurpare a puterii. Acest parlament trebuie să plece, acest guvern trebuie să plece, din cauza lor ţara este pe marginea prăpastiei”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu le cere oamenilor să iasă din nou în stradă pentru a cere demisia Guvernului şi alegeri parlamentare anticipate.

„Vă rog să păstraţi şi în continuare pe cât e posibil distanţa fizică şi să veniţi cu mască la evenimentul de duminică, vă rog să ne protejăm unii pe alţii. Duminică, 6 decembrie, în PMAN venim să le spunem hoţilor că vremea lor a trecut”, a spus Maia Sandu.

Cu un mesaj de susţinere a venit şi europarlamentarul, Dragoş Tudorache. Acesta a scris pe pagina sa de facebook că Parlamentul de la Chişinău este delegitimat şi vrea să-şi impună o voinţă politică străină de voinţa electoratului şi a societăţii .

CARTON DECLARAŢII DRAGOŞ TUDORACHE, EUROPARLAMENTAR
"E o reţetă otrăvită pe care am văzut-o, din păcate, şi în România pesedistă, aşa cum am văzut-o şi în alte colţuri de lume. Iar în ultimele zile o vedem la Chişinău. Dodon şi majoritatea parlamentară din jurul său încearcă să împingă Republica Moldova, instituţiile sale, pe alt drum decât cel ales de cetăţenii Republicii Moldova prin vot. Dodon trebuie să se oprească, să asigure tranziţia puterii prezidenţiale către noul preşedinte, Maia Sandu, care, apoi, are toată legitimitatea de a pregăti alegerile parlamentare anticipate, atât de necesare pentru o democraţie sănătoasă în Republica Moldova.", a scris eurodeputatul Dragoş Tudorache.

Ieri, câteva sute de oameni au protestat în faţa Parlamentului pentru a cere deputaţilor menţinerea Serviciului de Informaţii şi Securitate în subordinea şefului statului. Acţiunea de protest a fost organizată de PAS, PPDA, şi simpatizanţi ai Partidului Nostru condus de Renato Usatîi.