ACTUALITATE

Preot reţinut pentru pornografie infantilă. Este acuzat că a convins o fată de 13 ani să se filmeze în ipostaze intime

Preotul dintr-un sat constănţean din România, acuzat de pornografie infantilă, a fost reţinut după ce mai multe ore a fost audiat la Iaşi.

Procurorii DIICOT au percheziţionat casa parohului şi biserica. Preotul, în vârstă de 44 de ani, este acuzat că ar fi convins o elevă de 13 ani din Iaşi să-i trimită imagini cu ea în ipostaze intime. Apoi le-ar fi distribuit pe internet.

Acesta a fost dus în arestul poliţiei, urmând ca judecătorii să decidă dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Riscă şapte ani de închisoare.

Între timp, fata a fost dusă într-un centru de ocrotire, acolo unde va primi şi consiliere psihologică. Femeia la care a fost în plasament în ultimii cinci ani, tocmai şi-a dat demisia din funcţia de asistent maternal. Ea este cea care a descoperit întreaga situaţie, după ce a văzut că adolescenta se comportă ciudat.

În plus, a aflat de la prietenele copilei că aceasta corespondează indecent pe internet cu un bărbat de 44 de ani din Constanţa.