ACTUALITATE

Premierul Pavel Filip va participa la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic

post-img

Prim-ministrul Pavel Filip întreprinde, în perioada 22 – 25 noiembrie 2017, o vizită de lucru la Bruxelles, Regatul Belgiei, unde va participa la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic (PaE).

Pavel Filip va avea întrevederi cu Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Johannes Hahn, Comisar european pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Pierre Moscovici, Comisar european pentru Afaceri Economice şi Financiare.

De asemenea, şeful Executivului va vizita Cartierul General al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, unde va dialoga cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.

În marja Summit-ului,  Prim-ministrul va avea şi o serie de întrevederi bilaterale cu şefi de stat şi de guvern. De asemenea, Pavel Filip se va întâlni cu Diaspora stabilită în Belgia.