ACTUALITATE

Premierul Natalia Gavriliţa a participat la deschiderea unui laborator de testare COVID-19 la Edineţ

Premierul Natalia Gavriliţa a participat azi la deschiderea unui laborator de testare COVID-19 la Centrul de Sănătate Publică din raionul Edineţ. Laboratorul performant a fost lansat cu sprijinul financiar al guvernului pentru a le oferi locuitorilor din raioanele Edineţ, Briceni, Ocniţa şi Donduşeni, posibilitatea de a face teste la covid la preţuri rezonabile.

Laboratorul a fost dotat cu tehnică de calcul, frigidere, şi alte utilaje necesare pentru testarea anticovid. Valoarea echipamentelor medicale cu care a fost dotat se ridică la 95 de mii de euro.

NATALIA GAVRILIŢA, prim-ministrul Republicii Moldova. „Va fi un prim laborator de acest fel în Edineţ, care va deservi 4 raioane şi 16 instituţii medicale. Aici testul PCR va fi 300 de lei. Aţi văzut că acestă politică de a crea laboratoare de stat pune presiune şi pe sectorul privat să ofere teste PCR la un preţ mai accesibil”.

La Edineţ, premierul s-a întâlnit şi cu primarii din satele raionului pentru a aborda problemele cu care se confruntă.

NATALIA GAVRILIŢA, prim-ministrul Republicii Moldova. „Am discutat cu primarii din Edineţ despre problemele cu care se confruntă localităţile şi soluţiile cu care vine Guvernul în aceste vremuri destul de complicate. Am vorbit şi despre investiţii în servicii publice, în reţeau de apă şi canalizare, în drumuri”.

CONSTANTIN COJOCARU, primar de Edineţ. „A fost de bun augur pentru Edineţ, pentru că doamna prim-minstru este pentru prima data şi sunt sigur că cei de la APL şi APC vom mişca, cu siguranţă, altfel lucrurile, mai bine. Chiar dacă crizele atât de multe s-au abătut peste noi”.

Tot azi, premierul Natalia Graviliţa a plecat la Soroca unde s-a întâlnit cu autorităţile publice locale.