ACTUALITATE

Premierul Maia Sandu: Restricţia de 90 de zile pentru transportatorii de pasageri şi mărfuri a fost eliminată de Ucraina

post-img

Restricţia de 90 de zile, pe teritoriul Ucrainei, pentru transportatorii de pasageri şi mărfuri a fost anulată. Despre aceasta a anunţat premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce a ajuns la Chişinău.

Primi-ministrul declară că sunt mai multe subiecte, pe care le-a discutat astăzi cu Vladimir Zelenski, asupra cărora o să muncească cu autorităţile de la Kiev în următoarele luni. „Sunt bucuroasă să vă anunţ că înainte să urc în avion spre Chişinău, am aflat că una dintre problemele pe care le-am semnalat noi a fost deja rezolvată. Este vorba despre eliminarea restricţiei de 90 de zile pentru transportatorii de pasageri şi mărfuri. Nu mai există această restricţie de aflare de 90 de zile pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui live pe Facebook.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat astăzi într-o vizită oficială la Kiev, la invitaţia preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski.