ACTUALITATE

Premierul Ion Chicu, către militarii care pleacă în Kosovo: „Suntem siguri că veţi acţiona astfel încât numele R. Moldova să fie asociat cu termeni precum demnitate şi siguranţă”

post-img

Prim-ministrul Ion Chicu a participat astăzi la ceremonia de detaşare a celui de-al 12-lea contingent al Armatei Naţionale în misiunea internaţională de menţinere a păcii din Kosovo.

Premierul a remarcat că, prin intermediul acestor militari, Republica Moldova contribuie la securitatea regională şi internaţională, demonstrând că ţara noastră dispune de ofiţeri profesionişti a căror pregătire a fost testată în operaţiuni. 

„Aceşti militari sunt mândria noastră, le purtăm respectul şi le admirăm curajul. Avem datoria de a le crea condiţii optime de pregătire şi vom depune toate eforturile în acest sens”, a spus prim-ministrul Ion Chicu.

Şeful Executivului le-a urat drum-bun ostaşilor detaşaţi în misiunea de pacificare, asigurându-i de încrederea pe care o acordă actualul Guvern militarilor responsabili de promovarea imaginii RM ca partener de încredere. „Avem încredere în dedicaţia şi bărbăţia Dvs. Suntem siguri că veţi acţiona astfel încât numele Moldova să fie asociat cu termeni precum demnitate şi siguranţă”, a subliniat premierul.  

Cei 40 de militari vor activa, timp de şase luni, în baza multinaţională Camp Vilaggio Italia, amplasată în localitatea Pech, Kosovo. Decizia de detaşare a militarilor Armatei Naţionale în misiunea KFOR a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la 1 noiembrie 2013, iar primul contingent a fost detaşat pe 8 martie 2014.