ACTUALITATE

Premiera unui film de excepţie la Chişinău

Premiera filmului „Glasul care strigă în pustie" a avut loc, aseară la Chişinău. E o peliculă care ilustrează rezistenţa pe care a opus-o regimului comunist preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi politici din România. Filmul a fost regizat de preotul Ciprian Mega din Oradea, iar în rolurile principale joacă îndrăgiţii actori Costel Caşcaval, Ela Ionescu şi Dorel Vişan.

CIPRIAN MEGA preot, regizorul filmului: „Scenariul este inspirat din viaţa preotului mărturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a făcut 21 de ani de puşcărie în perioada comunistă şi care este cel mai cunoscut disident anticomunist din România.”

În perioada comunistă, predicile preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa chemau la o revoluţie spirituală şi la o revigorare naţională.  Biserica, însă îl trădează, iar autorităţile îl aruncă în puşcărie.

LAURA MEGA producătorul filmului: „Mesajul cred că e să urmăm modelul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, acel al curajului, al mărturisirii adevărului şi al dragostei pentru celălalt.”

Filmările peliculei "Glasul care strigă în pustie" au avut loc în această vară. Rolul părintelui Gheorghe Calciu a fost jucat de Costel Caşcaval, iar cel al comisarului de îndrăgitul actor Dorel Vişan.

VIRGIL MĂRGINEANU producător de film: „Vă daţi seama datorită domnului Ciprian Mega îl avem azi invitat de onoare pe marele actor
Dorel Vişan şi pentru noi e o onoare că au venit să facă premieră anume aici la Chişinău.”

Filmul "Glasul care strigă în pustie" va fi vizionat în cinematografele din România şi promovat la festivalurile internaţionale