ACTUALITATE

Precizările Primăriei în legătură cu ruta de autobuz nr. 16, cea care circulă pe itinerarul fostei rute de troleibuz nr. 33

post-img

Primăria Chişinău vine cu precizări în legătură cu deschiderea liniei de autobuz nr. 16. Ruta „Universitatea Agrară - Parcul „La Izvor" lansată vineri, 18 februarie a.c., care circulă pe itinerarul fostei rute de troleibuz nr. 33.

Pe traseu activează 3 unităţi şi sunt efectuate 18 curse/zi cu un interval de 30 de minute în orele de vârf. Programul liniei este organizat între orele 06:30 şi 21:00. În acelaşi timp, cele două troleibuze care activau pe ruta nr. 33, efectuau doar 12 curse zilnic, cu un interval de 50 de minute în orele de vârf.
 
În acest context, Primăria Chişinău menţionează că cele două troleibuze cu propulsie autonomă care circulau pe linia nr. 33 au revenit în parcul Regiei Transport Electric. Totodată, pentru a asigura deschiderea din 8 februarie a.c., a rutei de troleibuz nr. 36, spre oraşul Ialoveni, conform deciziei Consiliului Municipal Chişinău din 5 februarie 2019, pe linie au fost introduse 3 troleibuze cu propulsie autonomă din dotarea RTEC.

Primăria precizează că aceste schimbări nu au afectat graficul de circulaţie al celorlalte rute de troleibuz pe care le operează Regia Transport Electric, precum şi nici numărul de curse zilnice efectuate de întreprindere. Astfel, Primăria Chişinău dezminte toate speculaţiile apărute în ultimele zile cu privire la acest subiect, după ce internauţii au depistat că 3 unităţi de transport de pe rutele 32 (Stăuceni), 31 (Sîngera) şi 35 (Durleşti) au suplinit noua rută 36 Ialoveni.