ACTUALITATE

Posturile „grănicereşti” ilegale ale Tiraspolului continuă să blocheze libera circulaţie în Zona de Securitate

post-img

Delegaţia transnistreană a blocat demersul de a examina în ansamblu situaţia tensionată, creată în urma instalării unor posturi suplimentare „grănicereşti” în Zona de Securitate.

În cadrul şedinţei din 18 iulie a Comisiei Unificate de Control, propunerea constructivă repetată a delegaţiei Federaţiei Ruse de a iniţia o analiză la subiect, de altfel susţinută de către delegaţiile Republicii Moldova, Misiunii OSCE şi a Ucrainei, a fost respinsă neîntemeiat de către reprezentanţii regiunii transnistrene.

Delegaţia de la Chişinău a atenţionat că persistă riscul de escaladare a situaţiei din motivul refuzului deja pe parcursul a circa 3 luni de a examina problema, prin prisma deciziilor existente.

De asemenea, pe durata şedinţei a fost abordat subiectul legat de structurile grănicereşti transnistrene, prezenţa cărora în Zona de Securitate este contrară prevederilor actelor de bază, acest aspect fiind exprimat şi de către delegaţia Federaţiei Ruse.

Dublele standarde utilizate de către delegaţia transnistreană la aplicarea protocoalelor au devenit evidente la audierea raportului Comandamentului Militar Întrunit pentru perioada 10 – 16 iulie curent cu privire la situaţia în Zona de Securitate,  în care a fost  reflectat faptul amplasării abuzive a unei patrule mobile de „grăniceri” transnistreni în or. Bender.

În contextul abuzurilor sistematice comise de către trupele de grăniceri transnistreni în raport cu cetăţenii Republicii Moldova, delegaţia Republicii Moldova a făcut un apel către componentele comisiei de a amplifica eforturile în vederea eliminării oricăror restrângeri ale dreptului la circulaţie.