ACTUALITATE

Poliţia Chişinău: Sechestrarea lui Ştefan Gaţcan nu s-a confirmat

post-img

Faptele invocate de sechestrare a deputatului Ştefan Gaţcan (care şi-a depus pe 1 iulie mandatul, n.r.) nu au fost confirmate, a precizat pentru IPN Natalia Stati, ofiţer de presă al Poliţiei Capitalei.

Natalia Stati a evitat să spună cine a alertat poliţia în legătură cu dispariţia lui Ştefan Gaţcan, invocând Legea cu privire la datele cu carecter personal.

În ceea ce priveşte înregistrarea video, în care Ştefan Gaţcan spune că este bine, ofiţerul de presă a precizat că poliţia utilizează toate sursele probatorii pe acest caz, inclusiv şi secvenţa video respectivă.

Amintim că în data de 30 iunie, Ştefan Gaţcan a anunţat că se retrage din fracţiunea PSRM şi se alătură grupului parlamentar Pro Moldova.
.
La doar o zi, pe 1 iulie, Ştefan Gaţcan a semnat cerere de renunţare la mandatul de deputat, dispărând din spaţiul public. Partidul Socialiştilor a emis un comunicat de presă în care menţionează că Ştefan Gaţcan „rămâne parte a echipei PSRM şi se va fi implica activ în munca grupului social al formaţiunii, pentru a utiliza experienţa sa profesională în elaborarea şi promovarea proiectelor ce ţin de politicile de sănătate”.

Pro Moldova a acuzat că deputatul a fost sechestrat.