ACTUALITATE

Ping-pong între Guvern şi Preşedinţie. Igor Dodon suspendă decizia privind participarea militarilor la exerciţii în Ucraina

post-img

Şeful statului, Igor Dodon, reacţionează în urma deciziei Guvernului Republicii Moldova de a detaşa 57 de militari pentru exerciţiul militar „Rapid Trident” din Ucraina.

„În conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova am decis sa suspend Hotărârea Guvernului privind participarea militarilor moldoveni la exerciţii militare în Ucraina. Pentru prima dată în calitatea mea de şef al statului, am decis să fac uz de dreptul meu constituţional, conform Art. 88 din Constituţia Republicii Moldova care prevede că şeful statului ”suspendă actele Guvernului ce contravin legislaţiei, până la adoptarea hotărârii definitive a Curţii Constituţionale”, a scris Igor Dodon pe o reţea de socializare.

Astăzi, Guvernul Republicii Moldova a decis să nu se conformeze deciziei şefului statului şi să permită militarilor moldoveni să participe la aplicaţiile militare „Rapid Trident”, ce urmează să se desfăşoare în Ucraina.