Ping pong de invitaţii. PSRM cheamă din nou la discuţii blocul ACUM
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ping pong de invitaţii. PSRM cheamă din nou la discuţii blocul ACUM

După ce au refuzat ieri invitaţia blocului ACUM să vină la discuţii, Partidul Socialiştilor a lansat o altă invitaţie, tot la discuţii.

Anunţul a fost făcuut acum câteva minute de către socialistul Ion Ceban.

„Invităm reprezentanţii formaţiunilor ACUM, joi, 11 aprilie, începând cu ora 11, în incinta sălii 508, pentru a discuta formare amajorităţii parlamentare şi insitutirea unui nou Guvern funţional”, a declarat Ion Ceban. 

Zinaida Greceanîi, Vlad Bătrâncea şi Ion Ceban sunt delegaţi din partea PSRM pentru aceste discuţii.

Întrebat dacă PSRM ar fi gata să negocieze cu blocul ACUM pachetul de legi antioligarhic, Ion Ceban a răspuns: 

„Sunt legi pe care noi putem să le votăm, spre excemplu Legea Magniţki, nu văd cum PSRM ar putea-o vota. Pentru a da curs ulterior unor acţiuni, trebuie să avem aceste discuţii”, a menţionat Ceban, deşi PSRM nu a venit ieri să discute cu ACUM despre pachetul de legi de dezoligarhizare.  

În cazul în care ACUM nu va veni joi la discuţii cu PSRM, vineri va ave aloc Consiliul Republican al PSRM, unde vor fi decise acţiunile ulterioare. 

Amintim că ieri, socialiştii au fost aşteptaţi de către blocul ACUM, pentru a discuta pachetul de legi privind dezoligarhizarea statului. PSRM nu a venit la discuţii, în schimb, a organizat o conferinţă de presă în care a venit cu propriile legi, pe marginea cărora  PSRM este gata să înceapă discuţiile. PSRM vrea fotoliul de speaker al Parlamentului, în Guvern vrea domeniile de politică externă şi apărare, dar şi adoptarea unui şir de legi. Vezi detalii AICI

După anunţarea acestor legi de către socialişti, Blocul ACUM a declarat că PSRM evită în mod deliberat să recunoască că Republica Moldova este un stat capturat, iar agenda pe care o propun socialiştii este una care va menţine ţara în captivitate.
 
Similare
RECOMANDĂRI