ACTUALITATE

Petru Lucinschi explică cum a ajuns numele lui să figureze în raportul Kroll şi ce legătură a avut cu Ilan Şor

post-img

Cel de-al doilea preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a explicat în cadrul unui interviu pentru RISE Moldova de ce numele lui a apărut în raportul Kroll 1, ce legături are cu Ilan Şor şi cu sistemul bancar din ţara noastră.

Acesta spune că îl cunoaşte pe Ilan Şor de mic şi că se cunoştea şi cu tatăl acestuia, pe care obişnuia să-l ajute.

Eu n-am făcut niciodată business,  nu m-am ocupat cu lucrurile acestea. Pe Ilan Şor îl cunosc de mic copil. Tatăl lui, om activ în sfera de binefacere. Îl cunoaştem ca un  băiat educat şi îl mai ajutam şi făceam acest lucru din simpla convingere a mea, că trebuie să ajuţi un om. El vine odată la mine şi-mi spune, asta se întâmpla în 2012: „Noi cumpărăm o bancă, sunt condiţii foarte urgente, trebuie până la 5% să luăm acţionari. Vă propunem să deveniţi acţionar, iar noi peste un an de zile vindem şi o să aveţi un profit foarte bun, cinstit”. Nu vreau să-l bănuiesc că el a făcut cu intenţie rea”, a declarat Petru Lucinschi.

Fostul preşedinte spune că peste un an, când a văzut că acţiunile aşa şi nu sunt vândute, după înţelegerea prealabilă acesta i-a solicitat lui Ilan Şor să-l elibereze de „chestia asta”:

„Peste un an, eu i-am spus „măi, eliberează-mă de chestia asta, eu văd că tu nu le vinzi, ce îmi trebuie mie povara asta”. Ei au găsit o soluţie ca eu să transmit acţiunile, nu am nicio datorie faţă de nimeni. Dar, fapta a rămas faptă, însă eu nu am încălcat nimic”.

Mai mult, Petru Lucinschi a dat de înţeles că Banca Naţională şi toate serviciile din stat au controlat „aceste chestii”.

„Peste câţiva ani, vine Kroll şi se uită că eu sunt acţionar.  Eu nu am fost la nicio adunare la bancă, nu am luat credit nici de un leu şi nu am primit dividende nici un leu. Kroll a spus numai că eu am fost acţionar”, a conchis fostul preşedinte.

Interviul integral în puteţi urmări pe rise.md.