ACTUALITATE

Petro Poroşenko i-a promis lui Klaus Iohannis modificarea Legii educaţiei din Ucraina

post-img

Preşedintele României a declarat, vineri, că a discutat cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, despre învăţământul în limba română în Ucraina, arătând că este posibilă o evoluţie înspre soluţionarea acestei chestiuni – informează Agenţia Naţională de Presă Agerpres.

"Am avut o întâlnire bilaterală şi evident că am pus imediat în centrul discuţiei tema învăţământului în limba română pentru românii din Ucraina. Ştiţi că a fost o discuţie şi este o întreagă discuţie pornită de la noua lege a învăţământului pe care a aprobat-o Parlamentul ucrainean. În această chestiune am spus preşedintelui Poroşenko că pentru noi tema este extrem de importantă şi că trebuie să găsim o soluţie. Mi-a promis că va ţine cont de toate recomandările care vor veni de la Comisia de la Veneţia pentru a modifica legislaţia în acel sens, iar o a doua solicitare foarte fermă pe care am avut-o a fost ca modificările care privesc învăţământul în limba română în Ucraina să fie discutate înainte de a le pune în lege, atât în format bilateral, adică cu noi, reprezentanţii statului român, cât şi cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina. Preşedintele Poroşenko a acceptat ambele solicitări şi în acest sens cred că vom avea o evoluţie înspre soluţionare", a spus şeful statului român, după întâlnirea bilaterală cu omologul său ucrainean, în marja Summitului Parteneriatului Estic.

El a arătat că vizita sa în Ucraina va fi discutată după rezolvarea problemei învăţământului în limba română.

"Ca să nu rămână oarece neclarităţi în spaţiu, eu am amânat vizita mea pentru a trage un semnal de alarmă foarte serios şi foarte clar că este o chestiune gravă pentru noi, dar evident şi eu şi alţii continuăm negocierile pentru a rezolva această problemă. Să nu-şi imagineze cineva că noi acum facem pe supăraţii şi nu mai vorbim. Nu, noi vorbim, avem proiecte comune, dar această temă este una atât de importantă pentru noi încât punem în stand-by alte acţiuni până o rezolvăm pe aceasta", a adăugat Klaus Iohannis.