ACTUALITATE

Peste 5800 de elevi au susţinut astăzi prima probă de examen din cadrul sesiunii 2021

post-img

Astăzi s-a desfăşurat prima probă de examen din cadrul sesiunii 2021, pentru 5 859 de elevi, absolvenţi ai programei de gimnaziu în instituţiile/clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale. Examenul la proba Limba şi literatura română a fost susţinut în cadrul a 228 de instituţii de învăţământ din ţară.

Luni, 07 iunie, va avea loc proba de examen la Matematică la care vor participa 29 311 elevi din cadrul celor 1 072 de instituţii de învăţământ.
 
Joi, 10 iunie, se va desfăşura proba de examen la limba de instruire. Astfel, 23 883 de elevi vor susţine proba la Limba şi literatura română, iar 5 860 de elevi vor susţine proba la Limba şi literatura rusă.
 
Ultima probă de examen pentru absolvenţii de gimnaziu, organizată la data de 14 iunie 2021, este proba la Istoria românilor şi universală, în cadrul căreia vor participa 29 746 de elevi.
 
Testele de examen vor fi verificate în perioada 03 iunie – 20 iunie, de către Comisiile Şcolare de Evaluare. Rezultatele vor fi afişate în fiecare instituţie de învăţământ, în care s-au desfăşurat examenele. Elevii pot depune cerere de examinare a contestaţiei, la instituţia de învăţământ, la data de 21 iunie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 26 iunie curent.
 
Menţionăm că atât probele de examen, cât şi procesul de evaluare a testelor, sunt organizate în conformitate cu Regulamentele aprobate în acest sens şi cu respectarea măsurilor de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu virusul COVID-19.
 
În context, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare îndeamnă elevii să dea dovadă de corectitudine în evaluarea competenţelor acumulate, dorindu-le succes la sesiune.