ACTUALITATE

Peste 30 de articole din Codul Muncii, modificate de Parlament

post-img

Deputaţii au aprobat, în cea de-a doua lectură, modificări la peste 30 de articole din Codul Muncii.

Acestea se referă, în special, la asigurarea posibilităţii de aplicare a programelor flexibile de muncă şi de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere remunerate, fapt care să fie prevăzut în contractele colective de muncă la nivel de unitate sau în contractele individuale de muncă.

De asemenea, este prevăzută garantarea menţinerii locului de muncă şi a salariului mediu în perioada examenelor medicale periodice, precum şi scutirea angajaţilor de obligativitatea de a prezenta, la momentul angajării, a unor documente improprii pentru angajator.

Totodată, se propune asigurarea dreptului conducătorului unităţii de a transfera unele zile de repaus (de lucru) în alte zile. Pentru autorităţile şi instituţiile publice acest drept i se oferă Guvernului.

Salariatul care intenţionează să adopte un copil va avea dreptul să solicite concediu neplătit pe o durată de cel mult 90 zile.

Proiectul de lege pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova este elaborat de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în colaborare cu Confederaţia Naţională a Patronatului, Confederaţia Naţională a Sindicatelor şi Inspectoratul de Stat al Muncii.