ACTUALITATE

Percheziţii la Serviciul de Stare Civilă din Varniţa şi la domiciliile unor persoane: 4 reţinuţi, printre care şi conducerea instituţiei

post-img

Procuratura Anticorupţie, în comun cu ofiţerii de Investigaţii din cadrul Serviciului Informaţii şi Securitate, au descins în cadrul Serviciului Stare Civilă Varniţa. Descinderile s-au desfăşurat în cadrul unei cauze penale pornite pentru corupere pasivă.

Condorm informaţiilor, persoanele implicate în săvârşirea infracţiunii, au implementat o schemă de estorcare a mijloacelor financiare de la beneficiarii serviciilor în schimbul perfectării legale/ilegale a actelor de stare civilă, conform căreia persoanele terţe au rolul de a identifica eventuali beneficiari a „serviciului”, iar factorii de decizie a Serviciului Stare Civilă Varniţa realiza nemijlocit fraudarea procesului de eliberare a actelor de stare civilă contra unor sume de bani.

Percheziţiile au avut loc atât în sediul Serviciului Stare Civilă Varniţa, cât şi la domiciliile şi în automobilele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunii.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală efectuate, au fost depistate şi ridicate mijloace băneşti obţinute urmare a săvârşirii infracţiunii, agende şi alte suporturi de hârtie care conţin înscrieri de ciorne, cu privire la faptele investigate, dar şi suporturi electronice ce conţin date cu privire la faptele investigate.

Drept urmare patru persoane au fost reţinute, printre care şi conducerea instituţiei. La moment, aceştia au statut de învinuit, iar în privinţa lor au fost aplicate următoarele măsuri preventive: 

Şefa serviciului - 30 zile, arest la domiciliu; subaltern - arest preventiv pe un termen de 20 de zile; intermediar - arest preventiv pentru 30 zile, iar cea de a 4-a persoană fiind eliberată, acesteia i se incriminează un singur episod,  şi-a recunoscut vina şi colaborează cu organul de urmărire penală.