ACTUALITATE

Percheziţii la Inspectoratul de Poliţie din Ialoveni. Doi agenţi de patrulare au fost duşi în izolatorul CNA

post-img

Procurorii anticorupţie, în comun cu ofiţerii Serviciului Protecţie Internă şi anticorupţie al MAI, au efectuat ieri percheziţii în cadrul Inspectoratului de Poliţie Ialoveni. În rezultat, două persoane au fost reţinute.

Descinderile au avut loc atât în birourile de serviciu a inspectorilor de patrulare, dar şi în automobilul de serviciu al acestora, unde procurorii au găsit mai multe sume de bani.

Drept urmare, doi agenţi de patrulare au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore, fiind escortaţi în izolatorul CNA, iar în privinţa altor două persoane se întreprind măsuri în vederea identificării şi reţinerii acestora.

Totodată, procurorii anticorupţie întreprind măsuri de identificare a tuturor persoanelor care ar fi oferit bani colaboratorilor de poliţie.

Angajaţii INP sunt suspectaţi de corupere pasivă, conform art. 324, alin.2, lit. b) şi c) Cod penal.

Dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată în instanţă, agenţi de patrulare riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.