ACTUALITATE

Percheziţii la Cantemir. Un funcţionar din Consiliul Raional şi un antreprenor, reţinuţi pentru 72 de ore, pentru trucarea unor licitaţii

post-img

Ofiţerii CNA au descins astăzi la Direcţia Construcţii, Gospodărie comunală, Dezvoltare locală şi regională din cadrul Consiliului raional Cantemir, dar şi la doi antreprenori, bănuiţi de complicitate la trucarea unor licitaţii,  neonorarea obligaţiunilor contractuale privind executarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor, precum şi coruperea activă a funcţionarilor publici. În urma percheziţiilor, Şeful Direcţiei şi unul din antreprenori au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar un om de afaceri este cercetat în stare de libertate.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la 10 ani de puşcărie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice, pe o anumită perioadă.

Mai exact, şeful Direcţiei Construcţii, Gospodărie comunală, Dezvoltare locală şi regională este bănuit că ar fi pretins şi primit mită în valoare de 200 000 de lei de la agentul economic, care a câştigat licitaţia pentru construcţia şi reparaţia drumurilor din raionul Cantemir. Este vorba despre porţiunile de drum L-599.2 –drum de acces spre s. Haragîş; L-607- drum R34-Antoneşti-Leca; L-603- drum R-35-Lărguţa-Cîrpeşti-G136, L-609- drum G132-Taraclia-Plopi; Reparaţia drumurilor în varianta albă-1000m/p) – suma totală a lucrărilor care urmau a fi executate, din fondul rutier, fiind de  10.431.049 de lei. Potrivit materialelor cauzei, deşi în actele oficiale figurează că lucrările au fost executate, de facto o parte din acestea au rămas nefinalizate, iar pentru a semna actul de dare în exploatare a drumurilor menţionate, agentul economic i-ar fi oferit responsabilului mită în mărime de 200 000 de lei.

De asemenea, acelaşi funcţionar este cercetat şi în alte episoade, în care este bănuit că ar fi pretins mită de la agenţi economici sau persoane fizice pentru diferite servicii. În urma măsurilor speciale de investigaţii, s-a constatat că, la 27.04.2020, în urma unei licitaţii publice, Consiliul Raional Cantemir a încheiat contractul de antrepriză cu un SRL local, în sumă de 851.000 lei, pentru executarea lucrărilor de întreţinere de rutină a drumurilor publice locale în raionul Cantemir pentru anul 2020. Câteva luni mai târziu, şeful Direcţiei Construcţii, Gospodărie comunală, Dezvoltare locală şi regională l-ar fi condiţionat pe câştigătorul licitaţiei să transmită neoficial executarea lucrărilor uneia din firmele sale, gestionată de interpuşi, urmând ca banii, în sumă de 851.000 de lei, să fie însuşiţi personal de către beneficiarul real al companiei, adică de şeful Direcţiei. În schimbul acestui serviciu, funcţionarul i-ar fi promis antreprenorului că îl va favoriza la alte licitaţii şi va trece cu vederea unele nereguli, depistate în cadrul recepţiei finale a lucrărilor.

Totodată, în cadrul acţiunilor de urmărire penală, au fost documentate mai multe cazuri de pretindere şi primire de către şeful Direcţiei a mijloacelor băneşti de la cetăţeni pentru a semna, în calitate de membru al grupurilor de lucru, actele de recepţie a diferitor construcţii, fără ieşirea la faţa locului. Tot el, abuzând de funcţia sa, ar fi întocmit devize de cheltuieli şi oferte de preţuri pentru diferiţi agenţi economici, trucând în acest fel licitaţiile organizate de Consiliul raional Cantemir.

În prezent, CNA desfăşoară cercetări în două cauze penale pornite pe corupere pasivă şi activă.

Procuratura Anticorupţie, oficiul sud, conduce urmărirea penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.