ACTUALITATE

Pepenii verzi, deja în vânzare la marginea drumului. ANSA recomandă să nu cumpărăm din locuri neautorizate

Deşi nu s-au copt bine nici cireşele, au apărut deja la vânzare pepenii verzi. Nu este meritul fermierilor locali, ci tot al grecilor care au invadat piaţa Republicii Moldova cu fructe şi legume. Problema e că multe produse au cantităţi mari de pesticide sau nitraţi, substanţe interzise în Uniunea Europeană dar tolerate la noi. Medicii ne avertizează că pepenii cu nitraţi pun in pericol sănătatea si chiar viaţa copiilor mici.

Pe drumurile de la ieşirea din Chişinău sunt mai multe puncte de vânzare ilegale a pepenilor verzi importaţi din Grecia. Comercianţii dau asigurari că produsele nu au fost tratate chimic, chiar dacă nu au niciun document care să confirme provenienţa şi calitatea.

Aşa că, fiecare cumpără pe riscul lui. Specialiştii sunt însă categorici şi avertizează că pepenii verzi sunt trataţi, printre altele, cu nitraţi, substanţă care provoacă probleme serioase de sănătate.

 SERGIU MAZUREAC, reprezentant ANSA: „Noi efectuăm controale doar în locurile autorizate şi înregistrate de către agenţie. Ceea ce se comercializează pe marginea străzilor nu se verifică de către agenţie. Anume din acest motiv îndemnăm cetăţenii să procure aceste produse din străzi, dar din locuri autorizate.”

Deşi pepenii sunt la mare căutare, medicii toxicologi recomandă părinţilor să îi ofere copiilor.

ANA OGLINDĂ, medic toxicolog: „Chiar dacă unii părinţi au dispozitive de a controla nivelul de nitraţi, totuşi poate să ne mai scape şi să fie conţinut crescut şi atunci o să dezvolte copilul o indigestie sau o intoxicaţie cu nitraţi. La început copilul poate să nu manifeste vomă, să manifeste o nelinişte, ulterior voma se repeat şi se dezvoltă o situaţie destul de gravă. Unii copii sugari la un conţinut mare de nitraţi dezvoltă şi o schimbare a a tegumentelor spre cea notică şi de multe ori este confundată cu pneumonia.”

Pepeni verzi autohtoni apar în vânzare abia la sfârşitul lunii iulie. Comercianţii profită de apetitul unor cumpărători care îşi doresc să guste mai repede din dulceaţa lor. Trebuie ascultat însă sfatul specialiştilor care spun categoric că nu trebuie să cumpărăm nimic din locuri neautorizate.