ACTUALITATE

Pentru "EU 4 Environment", Uniunea Europeană va oferi 19,5 milioane euro

Utilizarea durabilă a resurselor naturale, îmbunătăţirea calităţii mediului, a bunăstării populaţiei, dar şi promovarea economiei verzi, sunt doar câteva dintre obiectivele proiectului "EU 4 Environment", pentru ţările Parteneriatului Estic. Programul, lansat astăzi, este finanţat de Uniunea Europeană şi urmează a fi implementat până în 2022.

Proiectul regional îşi propune să ofere asistenţă ţărilor Parteneriatului Estic în domeniul mediului, în baza experienţei ţărilor Uniunii Europene.

Astfel, alături de Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia şi Ucraina, Republica Moldova va beneficia de expertiză şi schimb de experienţă.

Proiectul va contribui inclusiv la realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova, în cadrul Acordului de Asociere cu UE, dar şi la implementarea strategiilor de dezvoltare a ţării, atât în domeniul protecţiei mediului cât şi a economiei verzi.

Pentru implementarea proiectului regional "EU4Environment", Uniunea Europeană va oferi 19,5 milioane euro. Alte 500 de mii vor fi acoperite de partenerii proiectului.  Cota parte de finanţare pentru Republica Moldova va fi stabilită ulterior.