ACTUALITATE

Pe lângă cererea prealabilă, Marina Tauber a depus şi o plângere la poliţie pe numele Mariei Ciobanu

post-img

După ce Maria Ciobanu a anunţat sâmbătă că a primit o cerere prealabilă din partea Marinei Tauber, în care aceasta cere scuze publice pentru că a fost numită hoaţă, Tauber publică astăzi actele confirmative în acest sens. Pe lângă cererea prealabilă, Marina Tauber a scris şi o plângere la poliţie, după cum a făcut şi în cazul lui Lilian Carp şi Sergiu Litvinenco.

„În multe state ale lumii, imunitatea sub forma de libertate a exprimării opiniilor deputaţilor îi protejează de la acuzaţii de defăimare şi insulte. Cu toate acestea, sunt multe state în care membrii Parlamentului pot fi chemaţi în judecată în procedura prevăzută pentru cetăţenii ordinari. Buna practică a acestor state, este un exemplu şi pentru noi, în cazul în care, din păcate, zilnic suntem supuşi unor calomnii ne fondate din partea colegilor din Parlament.

Încă un astfel exemplu, deja al treilea la număr, este şi recenta replică a doamnei deputat Maria Ciobanu, care şi-a permis în mod rudimentar să ne aducă acuzaţii nejustificate. Asemenea colegilor Carp şi Litvinenco, am ţinut să depun o Cerere prealabilă în adresa dumneaei şi o plângere la Insperctoratul General de Poliţie”, a scris Marina Tauber pe pagina sa de Facebook, menţionând că Maria Ciobanu „se comporta asemenea unui câine rău al guvernării, dresat să latre spectaculos opoziţia”. 



Amintim că deputata partidului ŞOR Marina Tauber a solicitat tragerea la răspundere contravenţională şi a lui Sergiu Litvinenco, dar şi a lui Lilian Carp, pentru „calomniere şi injurie”, după ce a fost numită de către aceştia „hoaţă”.